Vremea rea face în continuare ca mai multe școli și grădinițe din județ să rămână închise.
Sindicatele din educație resimt puternic efectele ordinului prin care cotizațiile nu mai sunt oprite pe statele de plată. În timp ce la nivel național se vorbește despre pierderi de peste 10 milioane de euro, la Buzău se vorbește despre vreo 20.000 de lei pierduți într-o singură lună.
În noiembrie 2011, a apărut ordinul comun al ministrului Educației, ministrului Finanțelor și al ministrului Internelor, care pune la dispoziția școlilor un nou sistem informatic de calcul al drepturilor salariale, care nu mai prevede posibilitatea de reținere direct din salariile profesorilor a cotizațiilor de sindicat, a ratelor C.A.R. sau a ratelor bancare. În replică, sindicaliștii au susținut că ordinul încalcă Codul Fiscal, precum și contractul individual de muncă.
Obligați să elibereze chitanțe individual
Dincolo de contradicții, măsura luată de Guvern pare să ducă, voit sau nu, la dizolvarea sindicatelor din învățământ, unele dintre puținele care mai constituiau o forță. Reprezentanții Sindicatului Învățământului Preuniversitar (SÎP) Buzău spun că fac cu greu acum față cheltuielilor lunare și asta pentru că încasările s-au redus la jumătate.
„Vorbim despre pierderi de 20.000 de RON pe lună, adică vreo 2,4 miliarde de lei vechi pe an. Jumătate din încasări s-au redus, asta pentru că oamenilor le vine foarte greu. Gândiți-vă că mai toți profesorii iau salariul pe card. Mai sunt alții în sate departe de municipiu. Singura variantă să strângem banii este să stai după fiecare în parte. Am reușit să facem o deducere pe borderou, dar ne-au interzis, obligându-ne să dăm chitanță individual. Avem 6.000 de membri; gândiți-vă câte chitanțe trebuie lunar, ce volum de muncă va avea un secretar! Este clar, Guvernul a știut cum și unde să ne lovească. Probabil că deranjam prea tare”, a declarat Ion Dobre, liderul SÎP Buzău.
1 la sută din salariu, 0,5 se duce la școală
Potrivit legii, cotizația este de 1 la sută din salariul brut, însă nu toți acești bani ajung în vistieria sindicatelor, spune buzoianul. În plus, cheltuielile necesare întreținerii și plății salariaților au crescut în această perioadă în care numărul cotizațiilor s-au redus la jumătate.
„Din cei 1 la sută, un procent de 0,5 se întoarce la școală pentru organizarea activităților, ajutoare sociale…. Trebuie să ținem cont că salariul unui profesor este între 500 și 1.800 de lei, cei mai mulți având salariile de 900 de lei. De partea cealaltă, cheltuielile sindicatului de la Buzău se rezumă la plata juristului, secretarei, unei femei de serviciu, 10 membri cu indemnizații de tot râsul, plus utilitățile, gaze, lumină, care ajung la 800 de lei lunar”, mai spune Ion Dobre.
Merg în judecată, să recupereze pierderile
La nivel național, liderii FSLÎ, sindicat la care este afiliat și SÎP Buzău, pregătesc o acțiune în judecată împotriva Ministerului Educației, pentru că „trebuie să ne recuperăm banii pe care sindicatele le-au pierdut, că lucrurile nu rămân așa”, susține Simion Hăncescu, președintele FSLÎ. Acesta a mai precizat: „vom deschide proces pentru recuperarea sumelor. Fiecare sindicat va depune bilanțul lunar, extras de cont, să vadă cât a încasat într-o lună normală, cât a încasat în noiembrie și decembrie și diferența o vom solicita ministrului Educației și celorlalți care se fac vinovați de măsura luată. Cineva va plăti? Săptămâna viitoare vom introduce în instanță această acțiune”.