Sunt de atunci mai bine de cincizeci de ani. Revenisem la Buzău în toamna anului 1962 după ce „petrecusem” câţiva ani buni ca elev al şcolii Tehnice de activişti culturali din Bucureşti, apoi ca director al Casei raionale de cultură Videle din fosta Regiune Bucureşti. Părinţii fiind bătrâni şi bolnavi, am considerat că e firesc să vin lângă ei. Cei de la Regiunea Ploieşti, în care era înregimentat Raionul Buzău, mi-au propus, prin transfer, postul de instructor artistic al Casei raionale de cultură Buzău.
Ulterior, aceasta va deveni Casă municipală de cultură. În „fişa postului”, cum se zice astăzi, răspundeam de tot ceea ce însemna fenomen artistic: teatru, muzică, arte plastice, mişcare literară etc. Aşa am ajuns să îl cunosc îndeaproape pe Gheorghe Ciobanu care, la vremea respectivă, era decorator de vitrine la Întreprinderea Comercială de Stat Mărfuri Industriale (I.C.S.M.I.). Deşi îi apreciam pânzele în ulei expuse la diversele expoziţii ce se organizau pe plan raional sau regional, nu bănuiam atunci că, peste ani, Gheorghe Ciobanu va deveni unul dintre cei mai apreciaţi pictori ai Buzăului şi ai ţării, iar lucrările lui vor înnobila multe simeze din Austria, Italia, Elveţia, Germania, Australia, America etc. Critici de artă şi cronicari renumiţi, din ţară şi străinătate, i-au recunoscut lui Gheorghe Ciobanu sinceritatea, sensibilitatea, precum şi forţa demiurgică a discursului plastic. În aceeaşi măsură au subliniat însă fascinaţia pe care o are privitorul la impactul cu pânzele lui Gheorghe Ciobanu, cu omenescul din ele. Iată ce spunea, în ianuarie 1975, regretatul sculptor George Apostu la vernisajul unei expoziţii din Bucureşti a pictorului buzoian: „Din Ardeal până la Dunăre, cel înzestrat să vadă şi să guste întâlneşte la tot pasul arta anonimilor Buzăului. Destinul a făcut ca Andreescu să adauge la belşugul de artă existentă diamantul său de culoare. Am întâlnit în această regiune suflete modeste, iubitoare şi truditoare de artă. Artişti care ştiu că arta nu se face pentru concurs, dispute sau orgolii. Printre aceştia se află şi Gheorghe Ciobanu, care pe lângă truda lui de cetăţean, se dedică celei mai permanente fapte omeneşti, arta. Ceea ce avem în această expoziţie dă dovada a ceea ce este şi ce va fi”. Despre aceeşi expoziţie deschisă la Galeriile de artă „Amfora” în ianuarie-februarie 1975, Cristina Angelescu scria în „Săptămâna” din 14 februarie 1975: „Artistul buzoian prezintă pentru publicul Capitalei pictură în ulei şi monotipuri. Este un artist despre care nu ai păcătui dacă afirmi că este naiv şi genial. Naiv pentru atitudinea expresivă pe care o conferă nu numai personajelor, dar şi elementelor unui peisaj, şi fermecător, prin instinctul sigur, veritabilă nervozitate, putinţa cu care magnifizează ritmurile şi volumele. Este receptiv şi sensibil la noile sinteze. (…) Lucrările expuse la Galeria „Amfora” sunt semne ale reconfortantelor certitudini”.
Ascensiunea internaţională
Ascensiunea internaţională a pictorului Gheorghe Ciobanu începe în 1975, când este invitatul Academiei Române din Roma, cu prilejul comemorării a 50 de ani de la trecerea în eternitate a scriitorului Ioan Slavici. Cu acest prilej, este vernisată expoziţia sa în ceracolor. În urma succesului expoziţiei din Italia, Academia din Roma i-a acordat pictorului Gheorghe Ciobanu o bursă de studii la Viena.
În 1976, 1977 şi 1978, picturile lui Gheorghe Ciobanu parcurg cu succes un itinerariu american, „întâlnirile” acestora cu comunităţile româneşti din SUA transformându-se în adevărate sărbători de suflet, adeverind încă o dată că „sângele apă nu se face”. Iată ce scria M.S. Sandstrom în „Rutgen Obsrevator” din SUA în 1976: „Gheorghe Ciobanu este unul dintre pictorii de frunte ai României: roşul, oranjul şi galbenul creează un efect de op-art, ceea ce i-a atras recunoaşterea universală. Dl. Ciobanu foloseşte o nouă tehnică în pictura sa. Cu această tehnică, pictura are un efect de ţesătură. Spre a vorbi de artist, imaginile sunt mai puternice chiar decât subiectul”. De aceleaşi semnificative aprecieri se bucură pictura sa şi în Austria, dar şi în Germania, Elveţia, Italia, anii 1976-1979 fiind ani de referinţă în recunoaşterea internaţională a pictorului Gheorghe Ciobanu. La 4 decembrie 1976, în sălile Palatului Pallfy din Viena a avut loc vernisajul expoziţiei pictorului român Gheorghe Ciobanu. Despre creaţia acestuia a vorbit profesorul Herbet Geisbauer, secretar general al Centrului austriac de cultură, iar R. Gottesthal sublinia cu acelaşi prilej că: „Lucrările maestrului Ciobanu te încântă. Pe mine mă încântă când privesc în ansamblu o formă clară, simplă, culori frumoase, curate şi o tehnică desăvârşită”, iar în „Observatorul diplomatic” din ianuarie 1977 se sublinia că: „Gheorghe Ciobanu a dovedit cu lucrările sale în Centrul cultural austriac din Palatul Pallfy un talent extraordinar. (…) Imaginile sale conţin o foarte mare sensibilitate şi prezintă o transparenţă şi o aerisire pe care rar o întâlneşti în altă parte. Culorile curate, plăcute, uşoare, deschise şi astfel combinate impresionează tot ce reprezintă el. Singură „casă ţărănească” dă dovadă de o astfel de artă reprezentativă, încât un observator care nu a văzut niciodată România simte sufletul poporului şi pe cel al peisajului”.
„Artistul care foloseşte hârtia ca instrument muzical”
Despre tehnica sa în ceracolor care a fascinat sufletul multor privitori Dumitru Trancă nota: „Gheorghe Ciobanu nu este însă numai inovatorul unui procedeu artistic, de efect, ci un poet al culorii, preocupat de nuanţe şi efecte rafinate în echilibruri complexe. Vibraţia lui lirică îmbrăcată în ceracolor cu reflexe decorative nu e numai dovada căutării, ci a luptei continue cu inerţia materiei, ce trebuie obligată să se exprime. Ce poate fi mai modest ca o frunză? Cine ştie să cânte din frunză o transformă într-un instrument cu nebănuite virtuţi. Tot aşa şi ceracolorul lui Gheorghe Ciobanu”.
În vara anului 1980, pictorul expune în Elveţia, iar despre pictura acestuia ziarul „Badener Tagblatt” va nota: „Dacă la primul contact vizitatorul este fascinat de impresia generală a tablourilor, ochiul incită curând la diferenţierea culorilor şi a mişcării imaginii. Această linie caracteristică se obţine printr-o tehnică specială, print-o prelucrare intensivă a hârtiei, de unde efecte nebănuite (…). Tehnica devine creaţie prin conducerea liniei înspre efecte tridimensionale, fermecătoare. Motivele alese de pictorul Gheorghe Ciobanu sunt în majoritatea cazurilor de natură abstractă, simboluri pline de sensibilitate. Bogata lor nuanţare întăreşte impresia de transparenţă şi mireasmă. Aproape că am putea vorbi de o ritmică a tablourilor în care artistul foloseşte hârtia ca pe un instrument muzical. Astfel, Gheorghe Ciobanu este un compozitor multilateral, care poartă cu sine deopotrivă vraja muzicii de cameră şi a celei simfonice.”
Dar pictorul Gheorghe Ciobanu a expus, de-a lungul anilor, nu doar în străinătate, ci şi în România, cu predilecţie în Bucureşti, Buzău, Ploieşti, Bacău, Iaşi, Brăila, Râmnicu Sărat etc. Am insistat în prima parte a eseului nostru îndeosebi asupra expoziţiilor organizate în diferitele colţuri ale lumii pentru a se înţelege mai bine astăzi, dimensiunea reală a concitadinului nostru Gheorghe Ciobanu. Poate, în acest fel vom reuşi să apreciem la justa lor valoare talentele excepţionale, din diversele domenii de activitate, izvorâte din sevele adânci, răscolitoare, ale pământului românesc! Dar să revenim. La Galeriile de Artă din Buzău, la 3 iunie 1983 pictorul ne invita la vernisajul expoziţiei sale de colaje. Cu acest prilej, criticul de artă Mircea Deac sublinia: „Gheorghe Ciobanu, cu recenta sa expoziţie, demonstrează în primul rând, că talentele se pot dezvolta sau afirma şi în afara Capitalei. Nu-i mai puţin adevărat că Buzăul, al cărui mesager este artistul, poate fi considerat un centru cultural cu o bogată şi veche tradiţie. Aici s-a constituit una din primele şcoli de pictură românească, care a dat pe Neculae Teodorescu şi pe nepotul său George Tattarescu, aici a pictat Ion Andreescu renumita pânză <Drăgaica> şi tot aici au ridicat Brâncuşi celebra sa statuie Rugăciunea şi C. Medrea <Monumentul 1907>. În al doilea rând, Gheorghe Ciobanu argumentează, îndeosebi celor ce-i cunosc evoluţia artistică (…) un salt calitativ remarcabil ce-i situează expoziţia şi lucrările artistice la un nivel de prestigiu şi de intensă ardere artistică. Din preocupările sale multiple ca pictor, acuarelist, desenator, şi pictor de tapiserii, el a ales, de data aceasta, colajul şi a reuşit ca în această manieră, care de la Braque a cunoscut puţini adepţi la glorie, să aducă un suflu nou, mulţumită unei fantezii rodnice şi unei inovaţii în tehnica plină de posibilităţi neaşteptate, a colajului (…). Izvorul inspiraţiei lui Ciobanu este natura metamorfozată într-o poezie cromatică, uneori unele dintre tablourile sale amintindu-ne de scoarţele ţesute de meşterii populari sau de vasele olăriei populare”.
Despre tehnica colajului la Gheorghe Ciobanu în revista „Viaţa studenţească” din 20 iulie 1983, poetul şi filozoful M.M. Rusu scria: „Am văzut atât în ţară cât şi în străinătate încercări asemănătoare de a depăşi acest dialog (realitate-artă, n.n.) ori de a crea un altul de tip nou, cu ajutorul colajului. Dar la niciunul dintre artiştii pe care i-am putut vedea în Italia ori Germania, din generaţia lui Ciobanu, n-am văzut atâta decizie şi profunditate asupra problemei spaţialităţii şi materialităţii care incumbă unui atare exerciţiu plastic. Nu este o vorbă oarecare aceasta ci rezultatul meditaţiei estetice la care te invită actuala expoziţie şi etapă creatoare a lui Gheorghe Ciobanu”.
Întorcându-ne puţin în timp, vom sublinia atenţia deosebită de care s-a bucurat pictorul Gheorghe Ciobanu din partea unor personalităţi de excepţie precum Dan Grigorescu care, în „România liberă” din 14 mai 1979 consemna: „Un temperament energic e acela al lui Gheorghe Ciobanu. Pictura lui e clădită pe o reinterpretare de tip fovist a culorii, rupând echilibrul cromatic printr-o spicuire puternică de tonuri fierbinţi, de roşu incendiar sau de verde. Liniile aleargă şi ele, bătute parcă de vijelie, se învârtejesc şi creează impresia unei violente agitaţii a întregului câmp vizual. Dar, surprinzător, artistul ştie să aducă din nou liniştea în cuprinsul acestei imaginii şi s-o aşeze între limitele unei construcţii coerente”.
Nicolae Peneş, membru al
Uniunii Scriitorilor din România Laureat al Academiei Române