Picnic cu haiku-uri la mall

   Anul acesta, luna francofoniei va fi marcată printr-un eveniment național, un picnic francofon, care va avea loc în 20 de orașe din România, în același timp, pe data de 17 martie. Scopul acestui eveniment propus de Ambasada Franței, Institutul Francez din România, GADIF, MECS din România, este de a reuni copii, tineri francofoni români, personalități din domeniul instituțional și al afacerilor, pentru a împărtăși valorile francofoniei.

   Punctul forte al acestei prime ediții va fi difuzarea, pe rețele de socializare, a unor haiku-uri scrise de copii și tineri în limba franceză.

   Centrul Cultural Francofon Buzău – în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Jude­țean, Galleria Mall, Consiliul Județean și Cofetăria Briana – va organiza acest eveniment marți, 17 martie 2015, de la 13,30, la 14,30, la Galleria Mall Buzău, etajul I. 

   Elevii participanți vor avea ocazia să-și pregătească un „picnic“ pe baza ingredientelor puse la dispoziție de organizatori, să dialogheze în limba franceză cu Benoit Rutten, delegatul Wallonie-Bruxelles în România și președintele Gru­pului Ambasadelor, Insti­tuțiilor și Delegațiilor Franco­fone din România, cu per­sonalități francofone locale.

   La ora 14,00, participanții vor posta creațiile poetice de tip haiku pe rețelele de soci­alizare Facebook și Twiter sau pe Hashtagul #Haikunoi2015. Unul dintre scopurile evenimentului este de a oferi participanților posibilitatea de a se exprima în limba franceză, în funcție de nivelul competențelor de limba franceză și de temele pe care doresc să le propună în creațiile poetice. La finalul evenimentului, va avea loc și o paradă a creațiilor poetice afișate într-un mod cât mai inedit (pe baloane, umbrele, umerașe, rucsacuri etc).