Picătura de otravă / Orban este pentru ei, ca și Ceaușescu III

   Să-mi fie iertat, dar nu am găsit altă rimă!

   Întreaga suflare liberală buzoiană susține, cel puțin la nivel declarativ, candidatura lui Ludovic Orban la funcția de președinte al partidului. Nu comentez, gusturile nu se discută (ci se execută, dacă așa a decis noua conducere aleasă a filialei județene!), chiar dacă sunt sigur că niciun liberal din Buzău nu poate spune, cu mâna pe inimă, care dintre cei trei candidați la șefia PNL este mai bun. Sau mai puțin rău.

   Mai greu mi-a fost să înghit, însă, o postare pe o rețea de socializare, în care o liberală din Buzău i-a închinat o adevărată odă candidatului Ludovic Orban, în termeni care aduc cu cei folosiți, în urmă cu vreo 30 de ani, în odele închinate „marelui conducător“ comunist Nicolae Ceaușescu. 

   „Ludovic Orban este o persoană care, prin felul său vivace de a trăi și a relaționa intenționat, cu bucurie, îți stimulează autocu­noașterea pe un nivel de conștiință superior. Te face să ai încredere în tine! Nu mă pot lăuda că îl cunosc foarte bine, însă atât cât am avut privilegiul să-l cunosc, pot spune că are un caracter integru, puternice valori morale, o nesfârșită sete pentru o viață frumoasă! Mereu cu zâmbetul pe buze, foarte implicat în ceea ce face, voios, amabil, bin­e­voitor, săritor, dorind să ajute necontenit, este ca o felie de pâine caldă tocmai când ai nevoie și, totodată, poate fi un duș rece de trezire care să te ajute în atingerea obiectivelor propuse. M-a cucerit cu entuziasmul pentru acțiune, cu po­zitivitatea de care a dat dovadă și în cele mai sumbre împrejurări. Este foarte bun, autentic, cu voință pu­ternică și multă energie pozitivă. Are charismă! Este un adevărat li­der, pentru că nu s-a abătut de la principiile lui, a încercat și poate a eșuat uneori, dar întotdeauna a mers mai departe, încercând iar și iar, până când e convins că a găsit soluția care rezonează cel mai bine cu încercarea sa“.

   Ar păli de invidie textierii comuniști care se ocupau cu compu­nerea odelor lui Nicolae Ceaușescu! Dar, o lingușire nu strică niciodată, mai ales dacă Orban va câștiga șefia PNL, va găsi o funcțioară pentru doamna sau pentru consort. Dar dacă iese Bușoi?

   Și mai am o dilemă: cine ar fi, în viziunea doamnei, Ceaușescu II? Antonescu – căci și lui îi plăceau lingușirile – sau Iliescu?