Picătura cu Otravă / Vlase se face prahovean

Nu de tot, ci numai în acte. Aceasta pare a fi prima măsură a aripii conduse de președintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, imedita după ce a pierdut bătălia în fața grupării din jurul lui Dan Voiculescu, care a reușit să-l impună, sâmbătă, la conducerea organizației județene, pe deputatul Gheorghe Coman.

Aceasta pentru că Gigioacă, după ce s-a văzut urcat pe cai mari – cel puțin până la aflarea rezultatelor la alegerile europarlamentare -, se va răfui cu o parte dintre cei care l-au contestat în decursul celor șase luni de interimat. Iar primul și cel mai la

îndemână este fostul președinte al organizației județene detronat de el, Gheorghe Vlase, despre care suținătorii săi de la București spun că se tem că și-ar putea pierde postul de consilier județean, întrucât Coman este decis să-i retragă sprijinul politic, chiar dacă, în acest fel, Partidul Conservator va rămâne fără niciun reprezentant în deliberativul județean.

Așa că aceștia au decis să-l transfere pe Vlase ca membru de partid la organizația județeană PC Prahova, postură din care va putea să funcționeze ca și consilier județean, dar nu va mai putea fi la mâna lui Gigioacă. Și, în acest fel conservatorii își vor ­pre­zerva postul de ales județean.