Picătura cu Otravă / Consultații optometrice ,,la ochi“ în precampania PSD Buzău

   Social-democrații buzoieni au început pre-campania electorală așa cum se pricep ei mai bine. Începând de astăzi, timp de patru zile, ei invită buzoienii la cele două sedii pe care le au în municipiul Buzău, pentru consultații oftalmologice gratuite, în colaborare cu o firmă ,,prietenă“ de specialitate. Ei promit ,,consultații optometrice gratuite (la ochi), măsurarea tensiunii oculare și măsurarea tensiunii arteriale”, conform fluturașilor care au luat cu asalt cutiile poștale ale buzoineilor.

   Respectiva practică a social-democraților buzoieni în an electoral nu este o premieră, fiind de notorietate interviurile de angajare la cele două hypermarketuri deschise la Buzău în preajma alegerilor locale din anii 2004 și 2008 de la sediile PSD. Numai că găselnița din acest an a PSD Buzău implică vreo câteva riscuri. În primul rând, beneficiarii acestei pomeni electorale ar putea, în fața buletinului de vot, să caște ochii bine și să nu mai ștampileze cei trei trandafiri. Și, nu în ultimul rând, metoda comportă și ceva riscuri de natură penală; este de notorietate pățania unui senator de Constanța, condamnat în primă instanță la închisoare cu suspendare, după ce a făcut o asemenea șmecherie cu analize gratuite.