Petruș Cîrcei, cercetat sub control judiciar

   Directorul executiv al Administrației Județene a Finanțelor Publice Buzău, Petruș Octavian Cîrcei, va fi cercetat sub control judiciar. Magistrații Curții de Apel București au respins, joi, propunerea  procurorilor DIICOT București de arestare preventivă a șefului AJFP Buzău și au decis plasarea lui sub control judiciar pentru 60 de zile. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată.

   Cel mai probabil, Cîrcei va fi suspendat din funcție de către conducerea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Galați.

   Șeful DGRFP Galați, Eugen Ciorici, a anunțat miercuri că o eventuală măsură privind suspendarea lui Cârcei va fi luată dacă instanța decide luarea unei măsuri preventive în cazul directorului executiv al AJFP Buzău.

   „ANAF sprijină necondiționat toate demersurile legale de combatere a faptelor de corupție, față de care există toleranță  zero. În acest context, vă aducem la cunoștință că acțiunea DIICOT va beneficia de suportul Direcției Ge­nerale Regionale a Finanțelor Publice Galați și a Administrației Județene a Finanțelor Publice Buzău, în măsura în care acest lucru va fi solicitat”, se arată într-un comunicat al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Galați.

   Cel care va prelua atribuțiile de conducere a Fiscului buzoian ar putea fi Dragomir Avram, șef adjunct Colectare AJFP Buzău.

   Directorul AJFP Buzău, Petruș Octavian Cârcei, a fost reținut miercuri seară, după cinci ore de audieri, fiind suspectat că ar fi dezvăluit documente secrete către două persoane cercetate de DIICOT București într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani.

   Surse judiciare citate de presa centrală au precizat că directorul executiv al AJFP Buzău, Petruș Octavian Cîrcei, i-ar fi dat omului de afaceri Costică Lepădatu și lui Marius Grațian Gheorghiță, fost consilier juridic la Casa de Vinuri Pietroasa, manager al uneia dintre societățile lui Lepădatu, informații secrete dintr-un dosar penal instrumentat de DIICOT București, ­spunân­du-le că anchetatorii au cerut, de la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, date despre societățile comerciale la care aceștia erau asociați sau administratori.

Sanda Preda: „Nu sunt implcată în acheta DIICOT”

Printr-un e-mail primit pe adresa redacției din partea Sandei Preda, șef adjunct Colectare Contribuabili Mijlocii al AJFP Buzău, aceasta precizează că nu ea este persoana pe numele căreia DIICOT București a emis mandat de aducere, alături de șeful instituției, Petruș Octavian Cîrcei.

“Știrea dumneavoastră mi-a produs un prejudiciu grav de imagine și a fost preluată de presa locală și centrală. |n consecință vă rog ca în ziarul de vineri să publicați dezmințirea acestei știri. Nu sunt implicată în această anchetă și nimeni nu-mi poate aduce vreo acuzație în ceea ce privește integritatea mea pe parcursul celor 17 ani de activitate în fiscul buzoian. |n cazul în care acest lucru nu se va întâmpla, îmi rezerv dreptul de a vă acționa în instanță, precizează Sanda Preda.