Peste 60 de concurenți, rămași în lupta pentru posturile de asistent medical și moașă la Spitalul Județean

   Concurență acerbă pe cele 41 de posturi scoase la concurs, în această perioadă,  de Spitalul Județean de Urgență Buzău.

   Peste 200 de aspiranți la posturile vacante de asistenți medicali, infirmiere, îngrijitoare, agent DDD (Dezinfecție Dezinsecție Deratizare) și moașe au susținut marți, 26 aprilie, și miercuri, 27 aprilie, proba scrisă a concursului pentru a se angaja în cea mai mare unitate spitalicească din județ.

   Candidații care au concurat pentru posturile corespun­zătoare personalului mediu sanitar, respectiv asistenți medicali și moașă principală, au trecut primii prin proba scrisă, iar cei care sunt nemul­țu­miți de punctajul obținut au posibilitatea să depună contestații la Serviciul Resurse Umane din cadrul Spitalului Județean.

   Astfel, după proba scrisă, din cei 96 de candidați interesați de cele 16 posturi de asistenți medicali debutanți absolvenți de școală postliceală sanitară, au mai rămas în concurs 59, care vor susține proba interviului pe 30 aprilie. Cel mai mare punctaj obținut la proba scrisă a fost de 92 de puncte. Cele 16 posturi pentru care concurează cei 59 de candidați sunt disponibile pe secțiile Cardiologie, Pediatrie, Medicină Internă, OG1 și OG2.

   De asemenea, din cei șapte aspiranți la singurul post de asistent medical debutant la Serviciul Județean de Medicină Legală, au fost declarați admiși după proba scrisă doar doi, care vor susține proba interviului pe data de 3 mai.

   Cei doi candidați admiși au întrunit 78, respectiv 60 de puncte la proba scrisă.

   Singurul candidat la postul de moașă principală cu studii superioare, disponibil la Secția OG2, a fost declarat admis după proba scrisă, cu un punctaj de 86 de puncte.

   Ieri, peste 100 de candidați interesați de posturile pentru infirmiere, îngrijitoare și agent DDD au susținut proba scrisă, începând cu ora 11,00.