Peste 40 de jandarmi buzoieni au donat ieri sânge la Centrul de Transfuzie

   Centrul de Transfuzie Buzău şi-a completat ieri rezervele de sânge atât de necesare în activitatea medicală pentru salvarea de vieţi, cu ajutorul unei acţiuni umanitare iniţiată de reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ).

   Astfel, peste 40 de jandarmi buzoieni s-au prezentat ieri dimineaţă la Centrul de Transfuzie şi  au donat sânge. Această acţiune umanitară  este desfăşurată  periodic de către jandarmii  buzoieni, iar prin intermediul acesteia şi-au propus  să dea un exemplu comunităţii locale, dar şi reprezentanţilor altor instituţii care să li  se alăture în demersul de a contribui la salvarea de vieţi omeneşti.

   Acţiunea de ieri a reprezentanţilor IJJ Buzău face parte din seria activităţilor dedicate sărbătoririi Zilei Jandarmeriei Române.