Peste 250 de tineri participă în weekend la Festivalului Național de Muzică „Francochanson”, de la Buzău

Peste 250 de tineri ­ta­lentați din toatățara își dau întâlnire în acest week-end la Buzău cu ocazia Festivalului Național

de Muzică „Francochanson”. Cea de a V-a ediție aduce în premieră nu doar un număr mai mare de concurenți, dar și prezența a doi muzicieni din Franța, Frédéric Poli și Romain Habert, și trupa Racine Congo din Belgia.

„Suntem încântați că anul aceste vom avea pentru prima dată în recital o trupă care va cânta și live. De asemenea, m-a surprins plăcut că foarte mulți tineri din județe îndepărtate au ales să participe la festivalul nostru care este o fază inermediară a festivalul internațional <Chants, Sons sur scène> de la  Baia Mare, deși aveau ale faze intermediare la ei în zonă. Asta dovedește căam reușit să ne impunem drept un festival serios. Avem participanți din 15 județe printre care și Hunedoara, Suceava sau Neamț”, a declarat inițiatorul festivalului, Maria Monalisa Pleșea.

Programul festivalului va cuprinde: concursul de muzică francofonă pentru elevi de gimnaziu ( 29 martie, ora 11.00-17.00) și elevi de liceu (30 martie, 11.00– 17.00), festivitatea de premiere ( ora 9.00). Concursul va avea loc în sala Consiliului Județean, iar spectacolele de galăși festivitatea de premiere, la Galleria Mall. Cele două spectacole de gală vor avea loc sâmbătă, Galleria Mall Buzau,  ora 18.00 – Frédéric Poli și Romain Habert, și duminică, Galleria Mall Buzau, ora  18.00 –  trupa Racine Congo din Belgia.

Trei câștigatori de la concursul buzoian vor participa, în luna mai, la festivalul international Chants, Sons sur scène, Baia Mare. Centrul Cultural Francofon Buzău  va oferi premiu la secțiunea destinată liceenilor două locuri gratuite la Centrele Internationale Francofone din Franta ( 1-30 iulie 2014) in parteneriat cu Lions Club Franta). Beneficiarii vor avea ocazia să viziteze Parisul și apoi să meargă la Bordeaux pentru a desfășura activități culturale împreună cu tineri din întreaga lume. Doi dintre câștigatorii la secțiunea gimnaziu vor beneficia de participare gratuită la tabara francofoniei de la Sărata Monteoru ( iulie 2014).