Liderii cadrelor didactice vorbesc despre declanșarea grevei generale
„Vă rugăm să ne iertați, Nu producem cât furați!”, au strigat cei aproape 200 de profesori buzoieni strânșI, ieri, la protestul din fața Prefecturii. Înarmați cu veste cu însemnele Sindicatului Învățământului Preuniversitar, cadrele didactice s-au alăturat astfel mișcărilor de stradă care au loc în toată țara, strigându-și revendicările referitoare la salarizare și nu numai.
Potrivit liderilor profesorilor buzoieni, în scurt timp se pregătește declanșarea grevei generale; o încercare de reluare a acțiunii cadrelor didactice de acum doi ani, când la Buzău s-a înregistrat cea mai lungă grevă de după Revoluție.
„Învățământului i s-au adus cele mai mari pagube în ultimul timp. Legea Educației a fost asumată fără ca ei să ne întrebe ceva, iar acum nu o respectă. 6 la sută din PIB era obligatoriu, dar au schimbat acest articol printr-o altă lege. În Buzău avem drepturi salariale câștigate, iar acum Curtea de Conturi vine abuziv și dă dispoziție de oprire a acestor fonduri. Este un abuz pe care nu-l mai putem tolera. Printre solicitările noastre mai face parte decontarea navetei”, a declarat liderul SÎP Buzău, Ion Dobre. Potrivit aceleiași surse, sindicatul buzoian a încercat să declanșeze greva generală pe data de 23 ianuarie, dar fiind vorba de un timp insuficient, liderii au declanșat referendum în rândul profesorilor, urmând să anunțe rezultatul în scurt timp.
Acuzații de boicot ale dascălilor din Rm. Sărat
Liderii buzoienilor au reclamat că șoferul unui autocar care trebuia să plece dinspre Rm. Sărat spre Buzău, cu 18 râmniceni, a fost forțat să renunțe la cursă.
Pe parcursul mitingului de ieri, profesorii au cântat Hora Unirii și au agitat pancarte cu mesaje precum: „Băsescu după gratii!”, „Nu ne mai furați!”, „Anticipate”, „Piei, satană!” sau „Buzoienii cer în bloc: Jos Băsescu, Jos și Boc!”. În scandările protestatarilor nu a fost iertat nici ministrul Educației, Daniel Funeriu. Pe parcursul mitingului, liderii profesorilor au intrat în Prefectură unde s-au întâlnit cu prefectul Paul Beganu. Acestuia i-a fost înmânată lista cu revendicările cadrelor didactice pe care să o transmită mai departe guvernanților.
{loadposition zgalerie8387}