Scopul a fost o petrecere organizată cu ocazia asimilării Clubului Mousaios de către clubul moto Sea Wolves
Scopul a fost o petrecere organizată cu ocazia asimilării Clubului Mousaios de către clubul moto Sea Wolves
La sfârşitul săptămânii trecute, Buzăul a răsunat de decibelii produşi de peste 150 de motoare venite din toate colţurile ţării, la invitaţia motocicliştilor buzoieni din Clubul Mousaios. Scopul reuniunii a fost unul cât se poate de serios, motocicliştii din Buzău dorind ca astfel să marcheze în stil caracteristic asimilarea Clubului Mousaios de către Clubul Sea Wolves.
„De acum înainte, noi facem parte din clubul Sea Wolves care, prin asimilarea Clubului Mousaios, s-a mărit şi s-a extins şi la Buzău, până acum având membri doar în Constanţa şi Tulcea. Este un eveniment important pentru club şi de aceea am invitat toţi prietenii din ţară, să sărbătorim împreună”,a declarat Cosmin Antonescu, preşedintele clubului de la Buzău.
Dat fiind faptul că sezonul abia s-a deschis pentru motociclişti şi aceştia erau dornici să plece din nou la drum după ce şi-au lăsat motoarele să hiberneze, mai multe cluburi din toată ţara s-au grăbit să dea curs invitaţiei lansate de buzoieni. Aşa se face că peste 200 de motociclişti au început să se adune încă de vineri seară la Buzău, pregătindu-se sufleteşte pentru petrecerea ce avea să înceapă a doua zi. Curtea barului B4 Motors, cartierul general al motocicliştilor buzoieni, s-a umplut de motociclete care au suscitat atenţia multor oameni care treceau pe stradă şi care se opreau curioşi să admire câteva minute „caii de oţel”.
A fost vorba de petrecerea cu cea mai mare participare organizată de motocicliştii buzoieni, aşa că locaţia a devenit neîncăpătoare, dar nimeni nu s-a plâns. „Este excelent când ne strângem toţi laolaltă şi de fiecare dată e bine să fim cât mai mulţi, pentru că toţi suntem prieteni şi ne uneşte aceeaşi pasiune pentru motoare. În plus, astea sunt ocaziile cu care reuşim să ne întâlnim toţi, pentru că în restul timpului, unii suntem din Constanţa, alţii din Iaşi, alţii din Timişoara, aşa că de fiecare dată răspundem prompt ori ce câte ori se organizează ceva de genul acesta”, a declarat unul dintre participanţii la întrunire.
Cum motocicliştii ştiu să petreacă, cheful s-a încins imediat, atât în incinta barului cât şi în curte, lângă ceaunul cu gulaş şi grătarele pe care se prăjeau cârnaţii de Pleşcoi şi pastrama, punctul culminant fiind atins în momentul în care toată gaşca s-a îmbarcat în autobuzul-discotecă şi a pornit într-un tur al oraşului.
Cele mai importante cluburi moto au fost reprezentate la petrecerea de sâmbătă seara, printre cei prezenţi numărându-se motociclişti din Cluburile Sea Wolves Constanţa, Trust din Iaşi, Heavy Riders din Ploieşti, Road Wolves Piteşti, Valah din Târgovişte, Timişoara Bikers, Street Bikers din Hunedoara, Draculas, Romantic Bikers şi Kronstadt Braşov.
{loadposition zgalerie03274}