* Numărul societăţilor nou-înfiinţate în judeţul Buzău, anul trecut, era cu 10 la sută mai mare decât în 2010
* Numărul societăţilor nou-înfiinţate în judeţul Buzău, anul trecut, era cu 10 la sută mai mare decât în 2010
* Cele mai multe dintre acestea au ales o afacere în domeniul comerţului
* Investitorii chinezi, pe primul loc în topul străinilor care şi-au deschis firme în judeţ
În anul 2011, în judeţul nostru au fost înfiinţate 2.184 de firme, cu 190 mai multe decât cele 1.994 înfiinţate în decursul anului 2010, potrivit datelor furnizate de Oficiul Judeţean al Registrului Comerţului Buzău. Din totalul societăţilor înregistrate anul trecut, 1.118 au fost înmatriculate ca persoane juridice, 1.064 ca persoane fizice autorizate şi două cooperative. În ceea ce priveşte firmele radiate, numărul acestora a scăzut de la 3.865 (1.068 persoane juridice şi 2.797 persoane fizice) desfiinţate în anul 2010, la 1.534 (1.140 persoane juridice şi 394 persoane fizice) desfiinţate în 2011.
Buzoienii au trecut pragurile Registrului Comerţului chiar şi în ultima lună din anul 2011, când au fost înfiinţate 144 de societăţi comerciale (78 persoane juridice şi 66 persoane fizice). Tot în luna decembrie au fost radiate foarte multe firme, respectiv 100, dintre care 63 persoane juridice şi 37 persoane fizice.
Din totalul celor 2.184 de societăţi nou-înfiinţate anul trecut, 57 au fost cu participare străină la capitalul social, cu una în plus faţă de cele 56 de firme astfel înregistrate în 2010. În acest sens, cei mai mulţi asociaţi persoane fizice şi juridice au provenit din China (15), Italia (14), Spania (11) şi Turcia (3). De asemenea, în judeţul nostru au mai venit investitori din Belgia, Germania, Grecia şi Japonia (3), Canada, Cipru, Fanţa, India şi Olanda (2), precum şi câte un investitor din Chile, Irak, Israel, Moldova, Siria sau Elveţia. În acelaşi timp, în decursul anului 2011, au fost radiate 93 de societăţi comerciale cu participare străină la capitalul social.
Cele mai multe dintre societăţile înmatriculate în perioada ianuarie-decembrie 2011, şi anume 191, au declarat la înregistrare ca obiect de activitate comerţul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun, acelaşi obiect de activitate pe care îl aveau cele mai multe dintre firmele radiate în decursul anului trecut, respectiv 234.
Obiectele de activitate principale declarate de firmele înmatriculate în anul 2011
|
Numărul de societăţi |
Obiect de activitate |
|
191 |
Comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun |
|
137 |
Creşterea altor animale |
|
95 |
Lucrări de construcţii a lucrărilor rezidenţiale şi nerezidenţiale |
|
80 |
Transporturi rutiere de mărfuri |
|
78 |
Comerţ cu amănuntul al produselor alimentare, băuturilor şi produselor din tutun efectuat prin standuri, chioşcuri şi pieţe |
|
52 |
Comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare |
|
50 |
Alte activităţi de servicii suport pentru întreprinderi |
|
46 |
Coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare |
|
43 |
Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management |
|
42 |
Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase şi plantelor producătoare de seminţe oleaginoase |
|
42 |
Transporturi cu taxiuri |
|
41
|
Comerţ cu amănuntul efectuat în afara magazinelor, standurilor, chioşcurilor şi pieţelor |
La polul opus, printre obiectele de activitate alese o singură dată, de către 87 de societăţi distincte, se regăsesc activităţile de telecomunicaţii, serviciile privind tehnologia informaţiei, repararea articolelor de uz personal şi gospodăresc, activităţi de fitness, servicii de cazare, fabricarea betonului, a varului şi ipsosului, activităţi anexe transporturilor, activităţi juridice sau activităţi de arhitectură. La sfârşitul anului 2011, în judeţul Buzău existau 10.500 societăţi comerciale care îşi desfăşurau activitatea în diferite sectoare ale economiei.