Peste 2.000 de locuri de muncă în hoteluri de 4 și 5 stele din Marea Britanie, Grecia și Cipru

La Buzău, selecția se face sâmbătă, 29 Martie

În perioada 27 Martie – 13 Aprilie 2014 compania IcepWorld va organiza cel mai mare Târg de Cariere în ­tu­rism la nivel național,

pentru ocuparea a peste 2.000 de locuri de muncă în domeniul hotelier, atât în Grecia și Cipru, cât și în Marea Britanie. În acest sens, reprezentanții IcepWorld vor fi prezenți în 20 de județe din țară pentru a susține interviuri de selecție. La Buzău, selecția va avea loc sâmbătă, 29 Martie, la Hotel Art.

Ediții ale târgului de cariere sunt organizate de asemenea, la Galați, Brăila, Bacău, Piatra Neamț, Suceava, Botoșani, Vaslui, Iași, Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc, Alba Iulia, Hunedoara, Târgu Mureș, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu, Târgoviște, Pitești și în București.

Tinerii selectați la târgul de cariere vor avea posibilitatea să lucreze la standarde internaționale în hoteluri de 4 și 5 stele, în Grecia, Cipru și Marea Britanie. Joburile disponibile sunt entry și middle level, în toate departamentele din cadrul unui hotel: de la Front Office (recepționer de hotel, asistent recepție, bell boy), până la Housekeeping (cameristă, personal cură­țenie), Food & Beverage (restaurant, servire, bar, bucătărie), Spa, Entertainment, Mentenanță. În privința salariilor, tinerii care vor fi angajați în Grecia sau Cipru vor putea câștiga între 450 și 600 EURO NET/lună, cazarea și cele trei mese pe zi fiind asigurate gratuit de către angajatori. În Marea Britanie salariile pornesc de la 6,31  LIRE BRUT/oră (echivalentul a 7,6 EURO/oră), ceea ce înseamnă un câștig lunar între 1000-1500 LIRE BRUT/lună.

În ceea ce privește condițiile de eligibilitate, tinerii nu trebuie să aibă experiență în domeniul hotelier, și aceasta pentru că la locul de muncă în Grecia sau Cipru vor parcurge un program complet de taining pentru dezvoltarea profesională și personală.

,,Suntem în căutarea unor tineri dornici să înceapă cariera în domeniul hotelier, dornici să învețe, care au o atitudine pozitivă și cunosc limba engleză cel puțin la nivel conversațional”, a declarat Suzanne Nuridsany, General Manager IcepWorld Group.

La târgurile de joburi organizate de IcepWorld participă an de an hoteluri și resorturi de lux din Grecia și Cipru care oferă în fiecare sezon oportunități de angajare pentru sute de tineri. Reprezentanții acestor hoteluri au explicat de ce preferă să angajeze tineri din România: sunt serioși, învață repede, vorbesc mai multe limbi străine, sunt muncitori.

,,Târgurile de joburi organizate de IcepWorld au devenit o tradiție pentru noi, sunt cele mai importante evenimente pentru carieră. Ne întoarcem cu drag la București și vă așteptăm la următorul târg de joburi cu Atlantica Hotels & Resorts, organizat de IcepWorld la București, în week-end-ul 12-13 Aprilie”, a declarat Nicos Katsounotos, Operations Manager Atlantica Hotels & Resorts.

,,De patru ani ne întoarcem în România pentru târgurile de joburi organizate de IcepWorld. Tinerilor care încep cariera în lanțul Intercontinental Hotel Group le oferim contracte pentru o perioadă de șase luni. Ei vor avea acces la oportunitățile de dezvoltare a carierei în industria hotelieră la standarde de 5 stele, investim în formarea lor”, a declarat Nicholas Kittis, Operations Manager Intercontinental Hotel Group Cyprus.

,,Avem angajați din România și suntem foarte mulțumiți de ei. Hotelurile noastre vă permit să dezvoltați cariera într-un mediu dinamic, cu oportunități interesante pentru dezvoltare personală și profesională. Există, de asemenea, multe alte beneficii, un contract pentru o perioadă de 12 luni cu posibilitate de prelungire cu acordul părților, mese gratuite în timpul programului de muncă, reduceri pentru serviciile și produsele oferite de hotel, concediu plătit 28 de zile/an, traininguri și programe de dezvoltare profesională, distincții pentru rezultate excelente (exemplu: distincția Employee of the month)” , a declarat Christopher Clarke reprezentantul unui lanț hotelier din Marea Britanie.