Peste 150 de jandarmi, la datorie în județ în perioada minivacanței de Anul Nou

   Peste 150 de jandarmi se vor afla la datorie în perioada 31 decembrie 2016 – 2 ianuarie 2017 pentru a asigura ordinea și siguranța publică în preajma minivacanței de Anul Nou.

   Astfel, Inspectoratul de Jandarmi Județean Buzău a dispus intensificarea măsurilor și suplimentarea efectivelor, în vederea asigurării unui climat de ordine, siguranță și liniște publică la nivel județean.

   Potrivit estimărilor, peste 2.500 de buzoieni vor participa la evenimentele organizate în spațiul public , respectiv concerte de Revelion, focuri de artificii și diverse manifestări cultural-artistice. În perioada menționată, jandarmii vor fi prezenți în stradă și vor patrula pe traseele de deplasare către zonele unde se organizează evenimente, în cele cu artere intens circulate din orașe, în zonele aglomerate, precum piețe, gări, autogări, târguri, mari centre comerciale  și în mijloace de transport în comun, pentru a preveni incidentele care ar putea să tulbure ordinea și siguranța publică.

   Totodată, ca urmare a afluenței mari de turiști în stațiunile montane, Jandarmeria Montană și-a suplimentat efectivele și a intensificat măsurile de ordine publică, peste 20 de jandami fiind pregătiți să acționeze în fiecare zi.

   De asemenea, sunt în derulare în această perioadă acțiuni de prevenire și combatere a fenomenului contravențional și infracțional specific sărbătorilor de iarnă, prin monitorizarea  respectării legii privind regimul materialelor pirotehnice.

   Buzoienilor li se recomandă să anunțe imediat la 112 atunci când sunt martori la săvârșirea unor fapte de natură infracțională sau în situația când le este tulburată liniștea.