Peste 15.000 de elevi buzoieni nu merg nici azi la școală

Și astăzi rămân închise 159 de școli din județ, cu 98 mai puține față de ziua de joi. 

     Școlile din județ rămân în continuare închise în număr destul de mare. Chiar dacă, de ieri și până astăzi, alte câteva unități de învățământ au reușit să își reia activitate, zăpada crează în continuare probleme, mai ales în ceea ce privește accesul în unele localități.

          Astfel, și astăzi rămân închise 159 de școli din județ, cu 98 mai puține față de ziua de joi. „În municipiul Buzău, cred că deja s-a spart gheața și am intrat în linie dreaptă, fără a mai fi vreo unitate care să fie închisă. Rămâne problema la Rm. Sărat, acolo unde școlile tot nu își pot primi elevii din cauza traficului. Sperăm că după acest weekend să rezolvăm și problema aceasta”, a declarat inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean, Florina Stoian.

          Potrivit aceleiași surse, numărul total al elevilor care nu pot merge astăzi la școală este de 15.393, adică cu 1.300 mai puțin decât în ziua de joi.