Peste 10 milioane de euro, suma aprobată agricultorilor buzoieni pentru plăţile în avans

* APIA a autorizat la plăţi 24.256 de cereri

* APIA a autorizat la plăţi 24.256 de cereri

Peste 24.000 de fermieri buzoieni vor primi până pe data de 24 noiembrie 2011 avansul în cuantum de 42 euro/hectar pentru terenurile pe care le-au muncit şi pentru care au depus cereri de plată în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă – SAPS 2011.

      Reprezentanţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) au anunţat recent că în cadrul campaniei de plăţi a avansului de 42 EURO/ha (183 RON/ha), pentru cererile depuse în vederea accesării sprijinului pe unitate de suprafaţă (SAPS 2011), în zilele de 28.10.2011 şi de 31.10.2011, către 686 mii fermieri a fost transferată suma totală de 1,05 miliarde lei (241 milioane euro).

      Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Centrului Judeţean APIA Buzău, în judeţul nostru au fost autorizate pentru plata în avans 24.256 de cereri din cele 27.622 de solicitări depuse, de acest avans urmând a beneficia fermierii la care controalele (administrative sau pe teren) s-au finalizat şi îndeplinesc cumulativ condiţiile impuse de regulamentele europene şi legislaţia românească. Conform aceleiaşi surse, suma totală autorizată pentru plata în avans până la data de 31 octombrie 2011 este de 46.292.248,60 lei (circa 10.623.000 euro). Potrivit aceleiaşi surse, termenul final pentru plata în avans este data de 25 noiembrie, avansul acordat fermierilor urmând a fi în cuantum de 42 euro/ha, plăţile fiind efectuate în lei, la cursul de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană (BCE) pentru ziua anterioară datei de 1 octombrie a anului pentru care este acordat sprijinul. Pentru data de 30 septembrie 2011, BCE a stabilit un curs de 4,3575 lei, iar în cadrul campaniei SAPS 2011,  România beneficiază de o  alocaţie financiară de aproximativ 900 milioane euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).

      Plăţi directe pentru campania SAPS 2011 în avans în judeţul Buzău

      Număr total cereri unice de plată campania 2011: 27.622

      Număr cereri autorizate pentru plata în avans: 24.256

      Sumă autorizată pentru plata în avans până la data de 31 octombrie 2011 – 46.292.248,60 lei

      Termen final pentru plata în avans 25 noiembrie 2011.

Sursa: APIA-Centrul Judeţean Buzău