Peste 1.000 de buzoieni în Hora Unirii, alături de „Alexandru Ioan Cuza“ şi oficialităţi locale

   Îmbrăcaţi în costume ­mi­litare de epocă, călare pe cai bruni, membrii unei delegaţii conduse de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, interpretat de actorul buzoian Vlad Trifaş, au poposit, ieri, în curtea Muzeului Judeţean. Delegaţia a fost întâmpinată cu pâine şi cu sare şi entuziasm de către cei peste 1.000 de buzoieni şi de către autorităţile locale, care au sărbătorit Ziua Micii Uniri.

   Evenimentul organizat de către instituţiile aflate în subordinea Consiliului Judeţean (Muzeul Judeţean, Teatru „G. Ciprian”, Centrul de Cultură şi Artă) şi Divizia 2 Infanterie „Getica“ s-a dovedit un adevărat succes, buzoienii prezenţi aplaudând discursul personajului Alexandru Ioan Cuza. Momentul artistic susţinut de actorii călare a reconstituit popasul delegaţiei unioniste care, în anul 1859, a poposit şi la Buzău, în frunte cu domnitorul Cuza. După discursul susţinut în faţa mulţimii, „domnitorul” a invitat pe toată lumea să formeze cea mai mare horă a Unirii organizată la Buzău, care a reuşit să depăşească mărimea celei de anul trecut. Oficialităţile locale, alături de buzoienii aflaţi în mulţime, au format o horă care a înconjurat întreaga clădirea a Muzeului Judeţean.

   Printre autorităţile prezente la eveniment s-au aflat prefectul Aurelia Mitrea, preşedintele Consiliului Judeţean Emanoil Neagu şi vicepre­şedintele Adrian Petre, ministrul Apelor şi Pădurilor, buzoianca Adriana Petcu, comandantul Diviziei 2 Infanterie „Getica“, generalul Petrică-Lucian Foca, dar şi parlamentari buzoieni.

„Mai mulţi cu vreo două -trei sute faţă de anul trecut”

   În debutul manifestării, ­mi­litarii de la Divizia 2 Infanterie „Getica“ au prezentat steagurile de luptă ale structurilor subordonate diviziei, precum şi o demonstraţie de mânuire a armei, organizată de o grupă de militari din cadrul instituţiei. La final, reprezentanţii Centrului de Cultură şi Artă au oferit un moment artistic de dansuri populare.

   „Prin momentul artistic compus din delegaţia călare am vrut să reconstituim un moment istoric al Buzăului. Este vorba despre delegaţia condusă de «Măria Sa Prinţul», cum era numit în epocă ­dom­nitorul Alexandru Ioan Cuza. Se pare că acest moment a plăcut foarte mult buzoienilor prezenţi. Estimez că la eveniment au participat în jur de 1.000 de persoane, cu vreo două-trei sute mai mult decât anul trecut. Ne dorim ca acest eveniment să capete tradiţie şi, de la an la an, să fim tot mai mulţi”, a declarat directorul Muzeului Judeţean, Laurenţiu Grigoraş.