Percheziții DNA la firma fratelui deputatului PSD Sebastian Ghiță și a unchiului buzoian Domente Vasile

Procurorii Direcției Națio­nale Anticorupție au făcut, luni dimineață, percheziții la firma 2K Telecom, controlată de fratele deputatului Sebas­tian Ghiță – și la care este acționar și unchiul acestuia, buzoianul Domente Vasile, unul dintre proprietarii Eximprod Grup Buzău -, precum și la o altă societate comercială din Voluntari, județul Ilfov. Surse judiciare au declarat, pentru ,,Mediafax”, că procurorii Direcției Naționale Anticorupție au făcut percheziții la sediile SC 2K Telecom SRL, care aparține lui Alexandru Ghiță, fratele deputatului Sebastian Ghiță, și la SC Avitech Co. SRL, ambele din orașul Voluntari.

Perchezițiile au avut loc într-un dosar în care se fac cercetări în legătură cu o licitație a Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, din 2013, pentru proiectul ,,Internet în școala ta”, finanțat integral din fonduri europene, valoarea proiectului fiind de 33 de milioane de euro, au precizat sursele citate. Direcția Națională Anticorupție a arătat, într-un comunicat de presă, că se fac cercetări într-o cauză penală ce vizează ,,suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, comise în anul 2013, în legătură cu licitația organizată de Ministerul Educației Cercetării, Tineretului și Sportului pentru proiectul «Internet în școala ta», finanțat integral din fonduri europene”.

Programul ,,Internet în școala ta. Conectarea la internet broadband a unităților școlare din zona rurală și mic urbană” a fost semnat în 2 decembrie 2013, la Ministerul Educației. Contractul a avut o valoare de 119.840.000 de lei, fără TVA, o perioadă de implementare de șase luni și una de mentenanță de cinci luni. Proiectul prevedea conectarea a 2.446 de școli la internet. ­Mih­nea Costoiu, care în acea perioadă era ministru delegat pentru învățământ Superior, Cercetare Științifică și Dezvoltare Tehnologică, declara că, după conectarea a 2.446 de școli la internet, de acest serviciu ar urma să beneficieze, alte 7.000, în cadrul unui proiect sectorial derulat în perioada 2014-2020. La sfârșitul lunii martie 2013, erau depuse oferte pentru acest program din partea consorțiilor formate din Asesoft International și Orange România, res­pectiv Omnilogic, Avitech Co. și Romtelecom.

Firma 2K Telecom este controlată de Alexandru Ghiță (fratele deputatului PSD Sebastian Ghiță), care deține 67,12% din acțiuni, Radu Vasile, cu 24,83% și buzoianul Domente Vasile (unchiul fraților Sebastian și Alexandru Ghiță), proprietar al 8,05%  dintre acțiunile firmei.

Numele firmei 2K Telecom apare și în raportul Curții de Conturi pe anul 2013, publicat recent, în care se arată că au fost constatate nereguli privind condițiile în care reprezentanții Ministerului Administrației și Internelor au semnat un contract cu SC 2K Telecom SRL pentru realizarea sistemului call-center, rețeaua voce-date din cadrul Centrului de Contact. Inspectorii financiari susțin că, la data efectuării misiunii de audit, sistemul call-center nu era funcțional, deși contractul a fost încheiat la data de 16.10.2009, cu o durată inițială de 26 de luni. Perioada a fost modificată prin 11 acte adiționale, până la data de 31 decembrie 2014, perioada mare de derulare a contractui având ca efect, conform raportului Curții de Conturi, ,,uzura morală a echipamentelor și a soluțiilor software alese, situație care generează cheltuieli suplimentare de upgradare”.

În același timp, Curtea de Conturi a atras atenția cu privire la faptul că prin contract au fost incluse servicii de mentenanță, garanție și suport în valoare de 432.000 de lei cu TVA, contrar legii privind vânzarea produselor și garanțiilor asociate acestora, unde se prevede gratuitatea garanției acordate.