Poveștile care ne-au încântat copilăria le-am căutat mai târziu în viața reală, extrapolând fapte și întâmplări cu aceste ficțiuni în care credeam.
Una dintre ele era a Albei ca Zăpada, care își găsea sprijinul în fața răutăților celor din jur între piticii posesori ai lumii creată de ei înșiși.
Poveștile care ne-au încântat copilăria le-am căutat mai târziu în viața reală, extrapolând fapte și întâmplări cu aceste ficțiuni în care credeam.
Una dintre ele era a Albei ca Zăpada, care își găsea sprijinul în fața răutăților celor din jur între piticii posesori ai lumii creată de ei înșiși.
Am găsit similitudini cu acest basm în echipa blau-grana, numită F.C. Barcelona, care a uimit fotbalul mondial prin ceea ce a impus, ducând estetica acestui sport spre absolut. Guardiola a văzut în câțiva „pigmei” ai fotbalului, refuzați inițial de antrenori care priveau mândri doar spre un orizont care începea de la nivelul de peste 1m 70cm, de ceea ce avea nevoie să creeze o echipă de vis: tehnică, viteză de execuție, inteligentă, personalitate și mai ales ambiție. Și cei șapte pitici, plus rezervele pe care le-a luat din curtea proprie sau le-a adunat cu migală, i-au confirmat speranțele, devenind cea mai periculoasă din soccer-ul modern.
Hegemonia catalană a fost una atât de solidă, încât întreg mapamondul s-a plecat la picioarele regilor pitici de voie, de nevoie.
Toți, cu excepția unui alt încăpățânat al fotbalului care a găsit răbdarea ce-i lipsea pentru a-și pregăti răzbunarea.
Și de sâmbătă seara, povestea cu Alba ca Zăpada s-a destrămat, Maștera, până la urmă frumoasă și ea în felul ei triumfând chiar în pădurea piticilor Messi, Xavi, Iniesta, Cesc, Dani Alves, sau mai nou veniții Alexis sau Pedro. Lipsea însă piticul Villa, dar mai ales ambiția catalană care făcuse an de an să estompeze diferența fizică și să lase la vedere doar frumusețea și eficiența combinațiilor de familie.
Mou pe margine și Cristiano în teren au fost cei care au găsit antidotul supremației blau-grana.
Au trecut mai întâi experiențe traumatizante pe ei înșiși mai bine de doi ani. Au înghițit hapuri amare și câte cinci odată, numite „una manita”, o mână, adică cinci goluri într-un singur joc, cum s-a întâmplat în noiembrie 2010, chiar pe Nou Camp.
Au visat că vor găsi drumul spre victorie în ciuda faptului că în campionat Realul nu mai câștigase din 2008 și l-au găsit după aproape patru ani, într-o zi ploioasă dar de aprilie, de data aceasta pe Nou Camp.
O victorie de care și fotbalul avea nevoie, sătul de această dominație a minionilor fotbalului care mutaseră combinațiile de pe playstation în lumea reală. A fost o coridă în care a învins taurul madrilen. Mult mai putenic fizic, a avut înțelepciunea și răbdarea tactică să accepte înțepăturile de suliță ale picadorilor catalani, dar l-a ascuns pe matadorul Messi în propria-i capă, nelăsându-l niciun moment să scoată spada pentru lovitura finală.
A avut forța să se scuture de sulița înfiptă de Alexis Sanchis și să împungă decisiv prin cine altul, decât pe Cristiano Ronaldo și povestea inițială a Albei ca Zăpada s-a spulberat în vânt, pentru că Mourinho a pregătit perfect taurul madrilen să triumfe în Catalunya.
Sfârșit de basm Pep și cei 7 pitici, după o feerie care a durat aproape patru ani?
Cred că a fost o sincopă, următorul episod se poate întâmpla în mai, în finala Ligii Camionilor, dar Guardiola vrea să prelungescă povestea piticilor din Catalunya sprijinindu-se și de câțiva uriași. Pe lângă Pique cel căzut în dizgrație. Valdis, Puyol uriaș mai ales prin sufletul său albastru-vișiniu sau Busquets, inteligentul Pep își dorește implantul Van Persie, un batav pragmatic și solid într-o lume fantezistă, și latină.
Dar până atunci, Mou și ai lui sunt pentru un sezon stăpânii cheilor împărăției fotbalului iberic. De departe cel mai putenic regat din această lume.
Ștefan ALECSIU este Redactor – șef adjunct la Radio România Actualități