Pentru cei care doresc să petreacă Sărbătoarea Paștelui într-un decor natural, departe de aglomerația și zgomotul permanent al orașului, pensiunile buzoiene s-au pregătit intens să-și întâmpine oaspeții.
Potrivit precizărilor făcute de Cristina Partal, președintele Asociației Naționale de Turism Rural Ecologic și Cultural (ANTREC) Buzău,” pensiunile din județul nostru și-au păstrat, per ansamblu, aceleași prețuri pentru oferta de Paște ca și anul trecut”.
Astfel, oferta cuprinde 3 zile și 3 nopți de cazare, cu toate mesele asigurate la prețuri cuprinse între 400 și 450 lei, care include și masa festivă de Paște, cu bucate tradiționale.
În funcție de specificul zonei pentru care vor opta turiștii, se vor organiza drumeții, degustări de vinuri la cramele din Dealul Istriței, precum și ateliere unde oaspeții pot deprinde tehnica încondeierii ouălelor de Paște, având în vedere că meșterii populari buzoieni dețin un procedeu unic. Acesta, spre deosebire de tehnica încondeierii din Bucovina, se remarcă prin simplitatea elementelor, care îmbină în roșu și alb motive agrare și creștine.
Acoperirea ofertei, în proporție de 80 la sută
În ceea ce privește cererea pentru oferta de Paște, președintele ANTREC Buzău afirmă că, până la acest moment, acoperirea este de aproximativ 80 la sută, iar numărul celor care fac rezervări în continuare va mai crește în următoarea perioadă.
Oaspeții așteptați la pensiunile buzoiene sunt în special bucureșteni, cei mai fideli clienți, dar și din județele Călărași, Constanța, Vrancea și Brăila, mulți dintre aceștia optând din luna februarie pentru oferta menționată.