O treime dintre membrii guvernului care tocmai și-a dat obștescul sfârșit au obținut diplomele universitare în timp ce dețineau funcții importante prin administrația locală, în Parlament sau diverse ministere, titrează ,,România Liberă”.
Cap de listă este, conform sursei citate, senatorul social-democrat de Buzău Eugen Orlando Teodorovici, ministrul care și-a făcut toate studiile în timp ce era angajat cu normă întreagă la stat. Parlamentarul de import alături de care președintele PSD Buzău, deputatul Marcel Ciolacu, anunța, la un moment dat, că ar vrea să facă echipă la conducerea organizației social-democrat buzoiene, a făcut Academia de Studii Economice în timp ce era angajat la Ministerul Transporturilor.
Ulterior, Teodorovici a continuat această practică ,,doi într-unul”, dar la o scară și mai înaltă. Astfel, între 2004 și 2006, a urmat un master la Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Departamentul pentru Relații Internaționale și Integrare Europeană. În această perioadă, Teodorovici muncea cu normă întreagă, fiind director general în cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor. Mai mult, în prezent, deci și când se afla în fruntea Ministerului de Finanțe, este din nou prins cu studiul, el fiind doctorand la Academia de Studii Economice.
Veritabili ,,Superman“
Un alt performer este fostul ministru al Transporturilor, Iulian Matache, care a dat dovadă de veritabile calități de Superman, dat fiind că și-a făcut școala în timp ce deținea funcții de conducere la stat, în trei orașe diferite. Între 2009 și 2011, potrivit propriului CV, el a urmat Facultatea de Drept la Universitatea ,,George Barițiu” din Brașov, urma ,,Programul Master de Pregătire în Administrație Publică și Științe Europene” la Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, perioadă în care deținea funcția de director executiv la Direcția Dezvoltare în cadrul Consiliului Județean Vrancea unde, desigur, muncea cu normă întreagă.
Și ex-ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, are puteri supraomenești atunci când vine vorba de studii. În timp ce colegul său Eugen Teodorovici a muncit 24 de ani la stat, Dușa are un record de aproape 40; așa că e normal să își fi făcut școala la locul de muncă. Între 2003 și 2005 a urmat un Masterat în ,,Managementul Instituțiilor Europene” la Universitatea ,,Lucian Blaga’’ din Sibiu, în timp ce trăia la sute de kilometri depărtare, el fiind, între 2003 și 2004, fost prefect de Harghita, iar între 2004 și 2005 era deja deputat.
Nici ministrul Economiei, Mircea Tudose, nu face excepție, împărțindu-se între o slujbă cu normă întreagă, plătită de la buget, cea de deputat, și cele două masterate pe care le-a urmat, în paralel, în timpul mandatelor sale. Tudose este deputat din anul 2000, din 2004 este și președinte al Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare, în tot acest timp bifând numeroase alte cursuri în afara celor două masteruri, unul în turism, celălalt în politici europene: la Colegiul Național de Apărare, la Institutul Diplomatic, la George Town University, în Germania, la Constanța, București și Galați. Deputat fiind, Tudose a obținut un doctorat la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” din cadrul Serviciului Român de Informații în 2010. Trei ani mai târziu va ajunge conferențiar universitar în cadrul aceleaiși instituții.
Și Daniel Constantin, care a deținut mai bine de trei ani portofoliul Agriculturii în cabinetul Ponta, a urmat rețeta colegilor săi de mai sus. El a obținut o diplomă de master, după ce între 2002-2004 a urmat cusul ,,Managementul Calității și Inovației” la Facultatea de Management din cadrul Universității de științe Agronomice și Medicină Veterinară București. Perioadă care se suprapune peste începutul carierei lui Daniel Constantin în guvernul României. Astfel, cel de-al doilea an de master coincide cu o demnitate importantă pentru Daniel Constantin, cea de consilier la Cabinetul Secretarului de Stat pentru Integrare Europeană din Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului.
Despre Sevil Shhaideh se știau foarte puține până la numirea ei în funcția de ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. A ocupat o perioadă foarte îndelungată poziția de director general în Direcția Generală de Proiecte din Consiliul Județean Constanța, unde se ocupa cu coordonarea și managementul proiectelor cu finanțare europeană, din anul 2007. Anterior fusese director în cadrul departamentului ,,Sisteme Informatice” unde se cupa cu dezvoltarea, implementarea și controlul strategiei informatice a instituției (1993-2007). Altfel zis, Sevil Shhaideh a fost director în Consiliul Județean peste două decenii, astflel că la un moment dat a urmat, în paralel, doi ani un master la Universitatea Ovidiu (2005-2007).
Există miniștrii în fostul cabinet Ponta în cazul cărora e greu de spus cum au obținut diverse diplome de specializare, pentru că informațiile oferite de CV-urile acestora sunt lacunare. Ministrul Muncii, Rovana Plumb, scrie că, până în 2003, a tot urmat cursuri de perfecționare în țară și străinătate. Perioadă care se suprapune cu funcția sa de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, unde avea rang de secretar de stat. Și Robert Cazanciuc menționează că ,,în perioada 1998-2004 a efectuat cursuri de formare și vizite de studiu în Franța, Germania și Statele Unite ale Americii”.