Lupu, mulţumit de evoluţia “elevilor săi”
Condamnată încă din “faşă” la retrogradare de “gurile rele”, echipa buzoiană ABC Stoicescu a dovedit că poate face faţă cu brio rigorilor din al treilea eşalon fotbalistic.
Lupu, mulţumit de evoluţia “elevilor săi”
Condamnată încă din “faşă” la retrogradare de “gurile rele”, echipa buzoiană ABC Stoicescu a dovedit că poate face faţă cu brio rigorilor din al treilea eşalon fotbalistic. Elevii lui Cristi Lupu au învins la scor de forfait satelitul primei divizionare Ceahlăul Piatra Neamţ. Vineri, pe terenul sintetic “Cornel Negoescu” din Buzău, ABC Stoicescu s-a impus cu 3 la 0 în faţa formaţiei CEAHL?UL II Piatra Neamţ. Golurile buzoienilor au fost marcate de Stancu (min. 65) şi Chiorcău (min 81. din penalty şi min. 88). Victoria cu “Pietricia 2” îi duce pe fotbaliştii buzoieni pe locul şapte în clasament. Etapa viitoare, ABC va evolua în deplasare la Roman, împotriva echipei PETROTUB din localitate. Iată echipa trimisă în teren de Cristi Lupu: Oprea, Munteanu, Ghisman, M. Cristea, C. Cristea, Sârbescu, Chiorcău, Stănilă, Anghel, Trandafir şi Stancu. Au mai jucat: Lupaşcu, Toma, Stan şi Marcu. Cristi Lupu, tehnicianul formaţiei buzoiene a declarat că nu se aştepta ca echipa sa să se impună într-o manieră aşa de categorică: “Înainte de startul partidei, m-aş fi mulţumit şi cu un rezultat de egalitate. Eram convins că vom face un joc bun, având în vedere ultimele noastre rezultate. Per total, sunt mulţumit de maniera în care s-au prezentat băieţii mei. Mai avem de făcut mici retuşuri, dar suntem pe drumul cel bun”.