Peste 400 de cadre didactice au susținut ieri examenul de Titularizare la Buzău. Deși inițial la concurs s-au înscris
peste 600 de concurenți, în sala de examen s-au prezentat 495 de profesori, dintre care 60 s-au retras după ce au văzut subiectele.
Cea mai mare concurență este anul acesta pe posturile de educator. Nu mai puțin de 40 de cadre didactice se luptă pe cele două catedre titularizabile, una la Rm. Sărat și cealaltă la școala din satul Fundeni, comuna Zărnești. Nici la învățători situația nu este mult mai diferită: pe cele patru posturi titularizabile concurează 100 de cadre didactice.
A lăsat Spania pentru o catedră la Buzău
Printre concurenții care au susținut ieri examenul la centrul de la Liceul „Al. Marghiloman” s-au aflat și buzoieni care nu au mai avut legătură cu catedra de mult, dar s-au hotărât să se întoarcă în învățământ
„Am absolvit Liceul Pedagogic în anul 2005 și am lucrat în învățământ până în anul 2008. Tot atunci am dat prima dată Titularizarea. Am dat de trei ori, asta e a patra oară Am zis să îmi încerc norocul. Am plecat apoi în Spania. M-am hotărât să mă întorc la catedră pentru că nu am prea multe variante. Unde aș putea lucra în altă parte? Poate doar în confecții. Dacă iau titularizarea sper să găsesc ceva aproape de casă că se cheltuiește mult cu naveta. M-am pregătit pentru examen cam o lună-două, iar subiectele mi s-au părut ușoare”, a declarat Marcela Dumitrache din Rm. Sărat, concurentă pe un post de învățător.
În județul Buzău, anul acesta nu a fost titularizabilă nicio catedră pentru disciplinele istorie și geografie. Cu toate acestea, au fost înscriși destui dascăli care fără participarea la acest examen nu pot obține nici măcar un post de suplinitor, pentru care trebuie să ia nota 5.
Candidații trebuie să obțină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât și la cea practică pentru a lua titularizarea și a se angaja pe o perioadă nedeterminată, iar pentru a se angaja pe o perioadă determinată (suplinitori), candidații trebuie să obțină minimum nota 5.
Rezultatele la proba scrisă urmează să fie afișate în data de 25 iulie 2014. În 25-26 iulie, profesorii pot depune contestații. Rezultatele finale ale examenului de titularizare vor fi afișate în data de 30 iulie 2014. Pe data de 31 iulie va avea loc Etapa I de repartizare – repartizarea în ședință publică, la nivel de centru de concurs/unitate de învățământ, a candidaților care au obținut cel puțin media de repartizare 7.