Patru tendințe de genți casual

Geanta este de departe unul dintre cele mai importante accesorii feminine, care, pe lângă rolul practic, are menirea de a completa perfect ținuta adoptată. Pentru anul 2014, marile case de modă au impus modele excentrice de genți și poșete, dar care își demonstrează cu succes versatilitatea. Lasând la o parte

plicurile, poșetele și clutch-urile elegante, ne vom referi strict la modelele de genți casual pe care designerii le propun pentru anul 2014. Cu franjuri sau cu diverse imprimeuri, în culori neutre sau în nuanțe vii, confecționate atât din piele perforată, cât și din materiale textile, gențile casual ale acestui an nu sunt doar niște simple accesorii, ci adevărate piese statement, având ­pu­terea să îți transforme look-ul într-unul demn de admirat! Iată care sunt tendințele principale în materie de genți casual.  

Genți casual cu franjuri

Stilul boho-chic se instalează ca trend principal anul acesta, grație genților casual cu franjuri.  Din piele sau din materiale textile, franjurile îți transformă geanta într-o adevărată piesă de rezistență, care poate fi purtată la cât mai multe ținute. Poart-o alături de o rochie maxi și o geacă din denim, pentru a te bucura de un look cu influențe hippie, sau ca accesoriu chic pentru cea mai casual ținută. 

Fie că mizezi pe un model cross-body sau pe o geantă casual supradimensionată, un astfel de accesoriu cu franjuri reprezintă garanția unui look modern și original. 

Genți casual perforate

Unul dintre cele mai ­mo­derne accesorii ale acestui sezon îl reprezintă geanta casual din piele perforată. Designerii propun culori neutre, pământii, dar și texturi meta­lizate, care devin piese centrale ale outfiturilor. 

Optează pentru o geantă de dimensiuni XXL, cu reflexii metalizate și cu tăieturi ­nere­gulate, în cazul în care vrei să adopți o ținută cât mai nonconformistă, sau alege o geantă cu perforații mici, aproape insesizabile, dacă vrei să respecți trendul mizând totodată pe look simplu, clasic.