Patru medici specialiști, noii angajați ai Spitalului Județean Buzău de săptămâna viitoare

   Alături de aproape 80 de noi angajați ai Spitalului Jude­țean de Urgență Buzău, asisten­te medicale și personal auxi­liar sanitar, începând din această lună vor începe să lucreze în cea mai mare unitate sanitară din județ și patru medici specialiști, care au promovat examenul pentru posturile vacante scoase la concurs.

   Astfel, cei patru medici au fost unicii candidați pe posturile vacante având ca specializări ORL, Chirurgie plasti­că-microchirurgie reconstruc­tivă, Chirurgie generală și Ortopedie, în timp ce pentru postul de medic cu competențe limitate la UPU–SMURD scos recent la concurs nu s-a înscris niciun candidat.

   Pentru a completa schema de personal medical, Spitalul Județean de Urgență Buzău va scoate la concurs, în curând, alte posturi vacante pentru medici specialiști.

   În continuare, secțiile cele mai vitregite de personal de specialitate sunt Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) și Oncologie.

  Cea mai acută lipsă de me­dici specialiști este resim­țită la Secția Oncologie, unde activează doar un medic cu nor­mă întreagă și un altul cu ju­mă­tate de normă.