Patru medalii pentru sportivii buzoieni la Campionatului Naţional de Atletism pentru Copii

   Bucureştiul a fost, în week-end, asaltat de peste 1.250 de mici atleţi, fiind gazda finalelor Campionatului Naţional de Atletism pentru copii 1, 2 şi 3 (sportivi născuţi după anul 2003 inclusiv). LPS, CSS şi CSM Buzău s-au numărat printre cele 131 de cluburi reprezentate la această competiţie. Tinerii atleţi buzoieni, 18 la număr, s-au întors acasă cu patru medalii. 

   Robert Cristian (CSM – LPS Buzău), pregătit de prof. Alexandru Medvediuc, a obţinut două medalii de argint în probele de 80 m plat şi 200 m plat.

   Tot două medalii, dar de bronz, a reuşit să obţină şi Cătălin Albu (CSS Buzău), elev al profesorului Petrică Păun, în probele de aruncarea discului şi aruncarea greutăţii. În finala probei de aruncare a greutăţii au mai fost calificaţi alţi doi aruncători buzoieni, Mario Tarcoci (pozitia a şasea) şi Ionuţ Andreiana (locul 8), ambii de la CSM, pregătiţi de prof Gicu Hârjoi.