Gruparea din jurul directorului Companiei de Apă, Ionel Tescaru, grupare coordonată de președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, a reușit, joi, să-și impună punctul de vedere la Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Buzău 2008“, respingând toate inițiativele municipalității buzoiene, materializate într-un set de hotărâri adoptate cu unanimitate de Consiliul Local, care ar fi putut instaura legalitatea în Compania de Apă, transformată în moșia personală a managerului general al acesteia.
Astfel, propunerea de avizare a modificărilor actului constitutiv al Operatorului Regional Compania de Apă Buzău SA, solicitate de municipiul Buzău, a fost tratată în derâdere de membrii Adunării Generale a ADI „Buzău 2008“, care au decis că modificările în cauză vor putea fi luate în considerare – respectiv suspuse votului acestei structuri de conducere – doar în cazul în care acestea vor primi girul Comisiei Europene, Ministerului Dezvoltării și Ministerului Fondurilor Europene. Singurul vot împotrivă a fost acela al primarului Constantin Toma, căruia i s-a adăugat abținerea edilului-șef râmnicean, Sorin Cârjan. Așadar, primarii social-democrați – care, oricând pot fi strânși cu ușa bugetului alocat unităților administrativ-teritoriale de către președintele Consiliului Județean – au răspuns comenzii lui Petre Emanoil Neagu și au făcut jocul directorului Companiei de Apă, al cărui scaun ar începe să se clatine serios în cazul în care modificările cerute de municipiul Buzău, acționar majoritar al acestei societăți, ar fi adoptate.
„În ședința de astăzi nu s-a stabilit nimic bun; se cer niște avize din partea unor organisme, astfel încât să se lungească în continuare această boală. Cam aceasta este situația, dar sunt optimist în continuare, sunt optimist de felul meu, și, până la urmă, legea se va aplica. Fărădelegile s-au făcut repede, punerea în aplicare a legii durează. Sunt optimist că legea se va aplica și la Buzău (…) S-au cerut niște avize de la toate organismele europene, mondiale, papale, de la NATO, pentru a se aproba modificarea actului constitutiv prin care familia Tescaru și acoliții de pe lângă el vor să-și continue activitatea (…) Adunarea generală de astăzi (joi, n.r.) nu și-a propus înlocuirea domnului Tescaru și nici modificarea actului constitutiv; este problema de intrare în legalitate cu ceea ce s-a modificat în actul constitutiv al Companiei de Apă, respectiv organele de conducere de aici să fie alese așa cum este normal, fără încălcarea Legii guvernanței corporatiste și a Legii societăților comerciale. În momentul acesta sunt în vigoare modificări ale actului constitutiv făcute de domnul Boșcodeală la începutul acestui an, și de Compania de Apă, după ce am fost ales la Primărie, respectiv în 8 iunie, care sunt împotriva legii, și o să dovedim acest lucru încet-încet. Vom încerca să aplicăm legea cu ajutorul instanței, până vor veni aceste avize. Nu vom opri în niciun fel acțiunea aplicării legii“, a spus primarul Constantin Toma.
El a spus că este convins că, odată cu restructurarea Partidului Social Democrat la Buzău, lucrurile se vor schimba: „Domnul Neagu are aceeași atitudine pe care a avut-o dintotdeauna, respectiv de sprijinire a activității Companiei de Apă, având în vedere că o parte din familia lui lucrează acolo, o parte din familia domnului Tescaru lucrează în Consiliul Județean; asta-i viața, mergem înainte (…) Voi avea o discuție cu domnul Ciolacu, dar nu în sensul în care vă așteptați. Eu sper ca PSD să se restructureze, că Marcel Ciolacu dorește acest lucru, fapt care sunt convins că, până la urmă, se va întâmpla. Din păcate, lucrurile sunt greu de urnit, dar faptul că cineva vrea să facă schimbarea, iar această schimbare o dorește chiar președintele filialei județene a PSD, este foarte-foarte important“, a mai precizat primarul Constantin Toma.
Cine minte în legătură cu apa meteorică, Neagu sau Tescaru?
În ceea ce privește inițiativa municipiului Buzău în legătură cu modul de calcul al cantității de apă meteorică preluată de rețeaua de canalizare, care ar fi condus și la scutirea persoanelor fizice de această taxă, lucrurile sunt, și aici, încurcate: „Și cu apa meteorică se va lungi, vom fi în continuare prăjiți, cum suntem și acum. S-a cerut să facă Primăria niște studii, să aprobăm în Consiliul Local, și apoi, când se va convoca ADI, peste doi-trei ani de zile, se va aproba acest nou regulament al apei“, a spus primarul Constantin Toma.
Președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, care este și președintele Adunării Generale a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Buzău 2008“, a dat de înțeles că lucrurile sunt ca și făcute, dar cu respectarea unor pași legali, luându-l peste picior pe primarul Buzăului: „S-a luat o decizie ca fiecare unitate administrativ-teritorială interesată (municipiile Buzău și Râmnicu Sărat, n.r.) să suspende plata, dar în mod absolut legal. Fiecare unitate administrativ-teritorială interesată trebuie să dea o hotărâre prin consiliul local în acest sens, asta este legea, să se facă o inventariere și, cu siguranță noi vom lua act și acest lucru se va întâmpla după ce toate formalitățile legale vor fi îndeplinite. Astăzi au aflat unii, pentru că sunt mai noi în administrație, că trebuie să dea hotărâri și după aceea. Noi, astăzi, ADI, ne-am dat votul pentru“, a spus Neagu.
Poziție contrazisă, câteva minute mai târziu, de managerul Companiei de Apă, Ionel Tescaru: „Am făcut foarte multe demersuri și în trecut pentru persoane fizice. Din păcate, și ultima dată m-am blocat la avizul de la Consiliul Concurenței. Împreună cu președintele Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice am făcut o întrebare la Consiliul Concurenței, pentru că anticipăm un eventual proces al oricărui agent economic“. Cu alte cuvinte, atât timp cât Ionel Tescaru va conduce Compania de Apă și-și va prezerva rețeaua de interese din instituțiile de la nivel central, apa meteorică nu va dispărea de pe facturile buzoienilor.