Biroul Executiv Central al Partidului Conservator ar putea lua în discuţie şi chiar decide, astăzi, excluderea din partid a fostului preşedinte al organizaţiei judeţene, Gheorghe Vlase. Propunerea vine în urma incidentelor de miercurea trecută, când noul preşedinte, deputatul Gheorghe Coman, şi preşedintele executiv al PC, senatorul Vasile Nistor, au fost scoşi în huiduieli din sediul organizaţiei de pe bulevardul Unirii-Nord.
Incidentele de miercuri au fost generate de decizia organizaţiei centrale de a-l înlocui de la conducerea organizaţiei conservatoare buzoiene pe Gheorghe Vlase cu deputatul Gheorghe Coman, ales pe listele Partidului Poporului-Dan Diconescu şi înscris în PC în urmă cu două săptamâni.
Informaţia privind posbila excludere a fostului preşedinte Gheorghe Vlase a fost confirmată şi de către deputatul Gheorghe Coman, care susţine, în schimb, că personal, nu ar agrea o asemenea măsură, dar nu se poate opune atât timp cât propunerea vine din partea „numărului doi” din partid: „Eu am fost împotrivă de a-l exclude pe domnul Vlase, sincer, dar este treaba lui domnul Nistor, care a zis că nu discută cu nimeni, asta a fost decizia lui şi asta va fi în continuare. Eu vreau să îl ţin aproape pe domnul Vlase, dar dacă nu se poate, va fi hotărâre de la Bucureşti, altceva eu nu pot să decide”, a spus Coman într-o intervenţie televizată.
Odată cu discutarea excluderii lui Gheorghe Vlase din partid s-ar putea lua în considerare şi măsuri asemănătoare împotriva tuturor celor prezenţi, miercuri, la sediul organizaţiei judeţene a Partidului Conservator.
Dizolvarea organizaţiei?
Măsura excluderii din partid a fostului preşedinte al organizaţiei judeţene Gheorghe Vlase, dar şi a celor prezenţi la incidentele de miercuri, ar avea, însă, consecinţe deloc plăcute pentru Partidul Conservator Buzău. Plecarea lui Vlase din partid – prin excludere sau prin demisie – ar conduce, automat, la retragerea sa şi din Consiliul Judeţean, ocazie cu care conservatorii buzoieni vor rămâne fără singurul reprezentant în această structură deliberativă, care – în cazul în care respectării ordinei de pe lista de consilieri cu care Uniunea Social Liberală a candidat la alegerile locale din 10 iunie 2012 – va fi înlocuit cu social-democratul Iulian Ene.
De asemenea, excluderea din partid a celor prezenţi, miercuri, la sediul Partidului Conservator ar însemna, practic, dizolvarea organizaţiei. Aceasta pentru că, în ciuda declaraţiilor preşedintelui executiv Vasile Nistor, în sală se aflau aproape toţi membrii Biroului Executiv Judeţean, şi nu doar cinci dintre ei, cum a declarat acesta.
|n aceste condiţii, noul preşedinte Gheorghe Coman se va trezi fără organizaţie, fără niciun fel de structură legal constituită în teritoriu, şi este greu de crezut că actualii membri ai orgenizaţiei buzoiene a Partidului Conservator – cu excepţia consilierilor locali din comune, probabil – vor accepta să i se alăture, mai ales după ce l-au văzut în toată splendoarea sa.
Actele la control!
Totuşi, nici fostul preşedinte Gheorghe Vlase, nici membrii Biroului Executiv Judeţean nu par să se împace cu gândul de a accepta asemenea măsuri „luate pe genunchi” împotriva lor şi sunt decişi să conteste în instanţă atât modalitatea de instalare a deputatului Coman ca lider judeţean, cât şi eventualele sancţiuni care vor fi decise, începând de astăzi, împotriva lor. Aceasta întrucât ei susţin în continuare că ceea ce s-a întâmplat pe parcursul întregii săptămâni trecute reprezintă o încălcare flagrantă a statutului Partidului Conservator.
De asemenea, ei sunt decişi să facă publice înregistrările audio ale „şedinţei” de miercuri după-amiaza, din care, spun ei, reiese cu claritate că preşedintele executiv Vasile Nistor a venit special cu scopul de a provoca tulburări care, ulterior, să-i dea ocazia să închidă gura celor care nu agreează numirea în fruntea organizaţiei a deputatului Gheorghe Coman. Astfel, conform surselor citate, preşedintele executiv al PC le-ar fi cerut celor prezenţi să-şi prezinte actele de identitate, pentru a fi sigur că stă de vorbă cu membrii Biroului Executiv Judeţean; operaţiunea de identificare a acestora a fost, însă, întreruptă, după ce senatorul Vasile Nistor a încercat să-l dea afară din sală pe fostul preşedinte al Tribunalului,
avocatul Gheorghe Pană, în faţa căruia ar fi rămas fără grai după ce acesta i-a argumentat, cu statutul partidului în faţă, ilegalitatea procedurii de demitere a fostului preşedinte. Chestiune care, de fapt, a degenerat în ceea ce a urmat.
Buzăul, hârtia de turnesol?
Surse din conducerea centrală a Partidului Conservator ne-au declarat că evenimentele din ultima săptămână de la Buzău s-ar putea răsfrânge asupra mai multor organizaţii din ţară, ale căror preşedinţi se văd, acum, ameninţaţi de măsuri similare, mai ales după declaraţia preşedintelui executiv, senatorul Vasile Nistor, care a admis că racolarea de parlamentari şi instalarea lor în fruntea organizaţiilor conservatoare din judeţele din care provin este cuvânt de ordine al PC, indiferent de calitatea noilor-veniţi: „Noi vrem să ne menţinem în continuare ponderea de cinci la sută în cadrul alianţei. Din acest motiv am acceptat oameni care vor să vină spre noi să-i primim (…) Nu cred că vă aşteptaţi că oamenii politici să fie doar călugări şi sfinţi. Nu-i singurul partid care a încălcat această înţelegere morală. Nu cred că o să vă aşteptaţi la Partidul Conservator să stea pe loc, iar colegii din toate partidele să migreze către alte partide (…) Din nefericire pentru mine, trebuie să recunosc că pentru noi nu contează din ce segment al populaţiei fac parte: mai puţini inteligenţi, foarte inteligenţi, mai puţini hoţi, foarte hoţi (subl. n), deci din electoratul român”.
Mai mult, susţin sursele noastre, la mijlocul tuturor acestor evenimente ar sta lupta surdă, deocamdată, de la vârful organizaţiei centrale, dintre „talibanii” fideli preşedintelui de onoare al Partidului Conservator, Dan Voiculescu – al cărui vârf de lance ar fi chiar preşedintele executiv Vasile Nistor -, şi „reformatorii” preşedintelui Daniel Constantin. Ultimii au reuşit să impună, de altfel, modificarea statului partidului astfel încât şefii de filale să nu mai poată fi înlocuiţi după bunul plac al „domnului profesor”, prevedere încălcată, însă, săptămâna trecută, la Buzău.