Clipe de tensiune maximă luni seară pe strada Transilvaniei, acolo unde muncitorii care lucrează la înlocuirea reţelei de canalizare au „reuşit” să avarieze o conductă de gaze, paralizând astfel zona timp de aproape două ore.
Puţin după ora 18.00, în timp ce făcea săpături în zonă, un muncitor care lucra pe escavator a desprins o bucată de asfalt, care a căzut cu un colţ ascuţit pe conducta de gaze aflată în şanţul la care se lucra. În urma incidentului, în ţeavă s-a produs o fisură de mărimea unei monede, prin care a început imediat să se scurgă gazul cu presiune. Şuieratul gazelor care se scurgeau din conductă se putea auzi de la mai bine de 100 de metri, stârnind imediat panică printre locuitorii din zonă, care s-au temut că sunt în pericol să sară în aer. Incidentul a fost anunţat la 112, iar în cel mai scurt timp a fost declanşată o adevărată mobilizare de forţe. Un echipaj de pompieri de la ISU a ajuns la faţa locului, fiind pregătit să intervină în orice moment dacă situaţia ar fi impus-o, în timp ce strada Transilvaniei a fost împânzită de echipaje de poliţie, care au blocat accesul în zona intersecţiei cu străzile Titulescu şi Oltului.
De asemenea, magazinele care funcţionau în zonă, dar şi o covrigărie la care se lucra cu foc deschis au fost închise, iar angajaţii trimişi mai devreme acasă. Locatarii caselor aflate în zona de risc ce se întindea pe o rază de 150 de metri au fost evacuaţi, unii dintre aceştia refuzând cu obstinaţie să se îndepărteze din zonă până la înlăturarea pericolului. Deşi şuieratul gazelor care se scurgeau cu presiune din conductă indica că este vorba de o situaţie delicată, poliţiştii şi jandarmii au fost în dese rânduri să ducă muncă de lămurire cu localnicii care ţineau neapărat să fie lăsaţi să caşte gura sau să treacă de benzile de demarcaţie ce interziceau accesul în zonă.
S-a pus şi problema întreruperii curentului electric, însă exista riscul ca în momentul în care s-ar fi tăiat tensiunea, să se producă o scânteie ce ar fi aprins imediat gazele emanate în atmosferă, aşa că echipele de intervenţie au preferat să nu fie oprită furnizarea energiei electrice. La faţa locului au sosit şi lucrătorii de la gaze, care au avut nevoie de aproape o jumătate de oră pentru a găsi vanele ce trebuiau închise pentru a opri scurgerea de gaz. Având în vedere că incidentul s-a produs în spaţiu deschis şi nu au existat acumulări de gaze, riscul de explozie a fost unul mai scăzut, însă orice scânteie produsă putea declanşa un incendiu violent.
Timp de o oră şi jumătate, zona a fost izolată, iar echipele de intervenţie au acţionat cu precauţie chiar şi după ce scurgerea de gaze a fost oprită, circulaţia revenind la normal în jurul orei 19.30, după ce a fost înlăturat orice risc de incendiu sau de explozie.
{vsig}articole/2013/07/31/dd{/vsig}