Padina, comuna cu opt finanțări europene și fără niciun petec de pârloagă

Din 2005 și până în prezent, investițiile pentru modernizarea exploatațiilor din fonduri de pre și postaderare au fost de două milioane euro

8.065 de hectare de teren arabil și niciun metru pătrat de pârloagă,  acesta este profilul agricol al comunei Padina, unitate administrativ-teritorială în care agricultura reprezintă peste 90% din activitatea economică a localității.

         În anul agricol trecut, potrivit datelor furnizate de reprezentanții primăriei locale, asociațiile agricole, societățile comerciale cu capital privat (care exploatează teren prin contracte de arendare) care activează pe plan local și producătorii individuali au avut în cultură 2.000 hectare de grâu cu o producție medie de 5.000 kg/ha, 2.000 de porumb – 7.000 kg/ha, 1.400 de floarea-soarelui – 2.500 kg/ha, 1.250 hectare de rapiță – 2.500 kg/ha, 350 de orzoaică – 4.700 kg/ha, la care se adaugă culturi de plante furajere și pepeni pe  restul suprafeței.

          În ceea ce privește zootehnia, în prezent   activitatea se desfășoară în sistem individual, fermieri mai mari fiind crescătorii de ovine. Primarul comunei, Costică Bașturea, ne spune că în comună sunt înregistrate efective totale de 7.300 de ovine, 1.100 de caprine, 1.850 de porcine și 1.050 de bovine,  la ultimele două specii de animale efectivele fiind în scădere, ca urmare a îmbătrânirii populației. La acestea se adaugă și 340 de familii de albine, apicultura fiind o activitate care are șanse să se relanseze.

        

          Venituri de 8.500.000 lei în 2011 realizate de SA CERES Padina

          Una dintre cele mai mari societăți agricole din comuna buzoiană este  SA CERES Padina, unitate care are circa 1.000 de membri asociați și exploatează 2.700 ha de teren arabil.

         Potrivit datelor furnizate de ing. Frățilă Burnel, directorul societății, unitatea a fost înființată în 1991 și are profil mixt, vegetal și zootehnic, pe lângă culturile agricole având în îngrijire și 150 de bovine. De asemenea, reprezentantul  SA CERES Padina susține că de la înființare și până în prezent o preocupare prioritară a fost realizarea unor investiții de modernizare.             “Societatea a fost înființată în 1991, cu un venit total începând din ’92 de 27.941 lei, pentru ca în 2011 să avem venituri realizate de 8.500.000 lei. În 1993 societatea era dotată cu tractoare și  combine românești, iar din 2005 printr-un proiect SAPARD cu valoare de 500.000 euro  s-a început reînnoirea cu utilaje moderne a parcului de mașini, tractoare și utilaje agricole. După acest proiect am continuat investițiile, iar în 2011 societatea folosește numai tractoare, combine și utilaje de ultimă generație. Avem cinci tractoare John Deere cu puteri între 100-200 C.P., plus trei combine, din care două John Deere și una Claas, cu lățimi ale dispozitivelor de recoltare de la 5,4 – 6,1 metri”, ne-a explicat ing. Frățilă Burnel.

         De asemenea, SA CERES Padina are și un depozit propriu cu o capacitate de 4.000 tone de grâu, inclusiv aceată investiție fiind susținută tot cu eforturi proprii.

 

          “După 2011 ne așteptăm la o perioadă de regres”

          După un an agricol foarte bun, directorul SA CERES Padina consideră că noul an ar putea fi unul dificil, având în vedere atât cheltuielile mult mai mari făcute pentru pregătirea terenului, cât și reducerile subvențiilor destinate susținerii agricultorilor.

         În 2011, societatea a avut în cultură  750 ha de grâu și a obținut o producție de 5.630 kg/ha, 416 ha de rapiță, cu 2.890 kg/ha, 115 ha de orzoaică pentru bere, cu 5.400 kg/ha, 680 ha de porumb, cu 7.200 kg boabe/ha, la care se adaugă culturi furajere pe 260 ha. Pentru acest an, inginerul Frățilă Burnel se așteaptă la un regres al veniturilor, având în vedere atât cheltuielile făcute până acum, dar și condițiile de climă nefavorabile. “Pentru 2012 cheltuielile făcute au fost mult mai mari la pregătirea terenului decât cele din anul agricol trecut. Dacă pentru sezonul 2010-2011 am avut un consum de 21-22 litri de motorină pe hectar, în toamna trecută am consumat 32-34l/ha. În 2011 am beneficiat de condiții de climă foarte favorabile, iar în 2012 sunt condiții vitrege. Ne așteptăm la o perioadă de regres a veniturilor din sectorul vegetal, lucru care ar trebui să îi determine pe cei care hotărăsc soarta agriculturii, prin ajutoarele care vin de la Uniunea Europeană și din bugetul României să mențină subvenționarea promisă și să nu procedeze la diminuarea ajutoarelor. În ultimii 4-5 ani agricultorul și agricultura au reușit o capitalizare. Nerespectând regulile, se poate decapitaliza din nou agricultura. Începând din 2007 și până în prezent societățile agricole au reușit să facă investiții pe dotare, depozitare și alte investiții strict în vederea eficientizării activității, lucru care riscăm să fie stopat. Mă raliez celor din agricultură care cer imperativ revenirea la subvenția de 170 euro/ha, așa cum a fost legiferată, și nu diminuarea cu 36%  a acestei valori. Un alt lucru necesar ar fi acordarea de despăgubiri. 2001, 2002 și 2007 au fost ani grei, când dacă nu ar fi existat o lege a despăgubirilor producătorilor agricoli, Legea 382, nu ne-am fi putut reveni, deoarece datoriile depășeau posibilitățile de a relua procesul de producție. La ora actuală însă, agricultorul român, agricultorul de la Padina, dacă i se întâmplă ceva, fenomen de secetă, de îngheț, suntem total descoperiți, pentru că seceta și înghețul nu sunt acoperite de asigurările de pe piață, din 2010 Legea 382 fiind abrogată”, ne-a declarat ing. Frățilă Burnel.

         Directorul  SA CERES Padina a mai precizat că în opinia sa, adevărata măsură de a scăpa de secetă și de a relansa agricultura în această zonă a țării ar fi punerea în funcțiune a sistemului de irigare Siret-Mostiștea.

 

          Pâine contra grâu, la SC Alex Com Expo 94 SRL

          O altă societate comercială care vine în sprijinul agricultorilor din Padina este  SC Alex Com Expo 94 SRL, firmă  de morărit și panificație care prestează servicii către agricultori printr-o formulă inedită, prin care se asigură pâinea de zi cu zi pentru populație.

        Ion Bașturescu, reprezentantul societății, spune că pe lângă cele 500 hectare de teren agricol pe care le exploatează, firma produce pâine pentru agricultori, în baza cantităților de grâu livrate unității. “Noi facem o prestare de servicii pe plan agricol, pentru agricultorii din comunele Rușețu, Pogoanele, Căldărăști, Scutelnici, Arcanu și  Brăgăreasa. Prestările de servicii se fac în baza grâului predat către noi. La 100 kilograme de grâu, agricultorul primește 150 de pâini și plătește 90 de lei manoperă, pâinea primind-o direct de la brutărie sau de la magazine în baza unor bonuri primite de la noi”, ne-a declarat Ion Bașturescu, reprezentantul SC Alex Com Expo 94 SRL.

         Acesta ne-a mai precizat că și societatea se număra printre unitățile din comună care în anul 2005 au beneficiat de finanțare SAPARD, achiziționând o combină și un tractor John Deere.