Pacient buzoian aflat în moarte cerebrală, donator de organe și piele pentru victimele tragediei din Capitală

   Nu doar buzoienii care au donat, sâmbătă și duminică, sânge, au sărit în ajutorul victimelor tragediei din clubul bucureștean Colectiv. Astfel, sâmbătă, la Spitalul Județean de Urgență a fost înregistrată o premieră medicală. Familia unui pacient de 64 de ani aflat în moarte clinică a fost de acord cu donarea de organe și de piele, grefele urmând a fi folosite pentru victimele care au suferit arsuri în clubul din Capitală.

   Conform directorului Spitalului Județean de Urgență, Claudiu Damian, citat de ,,Observatorul Buzoian”, pacientul de 64 de ani se afla în moarte clinică de două zile și aparținătorii au fost de acord ca de la el să fie prelevate organe. Echipa de prelevare a sosit, sâmbătă dimineață, la Spitalul Județean Buzău și împreună cu doi medici buzoieni, a intrat în sala de operație pentru a preleva organele sănătoase de la pacientul respectiv. De asemenea, medicii au hotărât să preleveze și bucăți de piele de la buzoianul aflat în moarte cerebrală, pentru a fi folosită la tratarea arsurilor suferite de victimele nenorocirii.