Cu cât întârzie dezmembrarea USL, cu atât e mai bine pentru (încă) firava Opoziție. Cei doi lideri, Ponta și Antonescu, nu au în comun decât o formă medievală de parvenitism. Partidele lor, de asemenea, la vârf, sunt alcătuite din inși de un cinism caracteristic ființelor egoiste, precare.
Nu avem de-a face cu două mari partide, ci, în proporție de peste 70 la sută, cu două hoarde dezlănțuite. Se crede că, dacă ruptura
USL se va produce, cel mai mult va avea de câștigat PSD, care, chipurile, „e un partid mare”. E adevărat, acest partid are un electorat numeros și stabil. Aici e problema. Mici și invizibile interese îi țin pe acești votanți la sânul lăptos al partidului lor. Majoritatea acestora sunt bugetari, drept pentru care capitalismul autohton mimează anemic economia occidentală. Chiar și cu ochiul liber, fără statistici, se poate observa că bugetarii sunt dominanți. Ca atare, PSD mai are de profitat.
În schimb, PNL, care, nu-i așa, e, și el, un „partid important”, de ceva vreme agonizează, se află într-o letargie inconștientă. Proverbiala poftă de somn a lui Antonescu și-a spus cuvântul. USL încă nu se dezmembrează de frica lui Băsescu. Iar Băsescu, artist al poporului, îi privește pe cei trei crai ai alianței ca pe „ceata lui Pițigoi”.
De cealaltă parte, Opoziția e ca și cum nu ar fi. Anemică, anevoiasă, disipată, plină de orgolii de cartier. Se pare că viitorul acesteia va depinde tot de Băsescu. El e singurul care poate face o „operație” de cezariană politică pentru a aduce pe lume o Opoziție credibilă și eficientă. Fără o astfel de Opoziție va fi greu.