OPINIA răspunde provocării primarului Toma / Cine sunt oamenii din spatele managerului Companiei de Apă

   Cele două hotărâri cu privire la Compania de Apă, votate marți, în Consiliul Local, în ciuda boicotului aleșilor municipali ai opoziției – aprobarea modificărilor actului constitutiv al Societății Comerciale ,,Compania de Apă” S.A. Buzău, precum și revocarea mandatului administratorului Societății Comerciale ,,Compania de Apă” S.A. Buzău și numirea provizorie de noi administratori, până la momentul alegerii unora conform Legii 109/2011 privind guvernanța corporativă – nu sunt decât un nou pas în acțiunea de ,,redare către buzoieni” a acestei companii. Practic, cele două hotărâri îl împuternicesc pe mandatarul municipalității să formuleze propunerile cuprinse în cele două acte normative în fața Adunării Generale a Acționarilor Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ,,Buzău-2008”.

   Primarul Constantin Toma a explicat, la confernța de presă pe care a susținut-o după ședința extraordinară a Consiliului Local de marți că, în ciuda opoziției managerului ge­ne­ral al Companiei de Apă, această ședință va trebui să aibă loc: ,,Consiliul Local, prin reprezentantul său, va impune ceea ce s-a hotărât în Consiliul Local, respectiv înlocuirea Consiliului de Administrație. Asta s-a propus astăzi (marți, n.r.), nu s-a făcut niciun abuz; s-a făcut o propunere, decizia se va lua în Adunarea Generală a Acționarilor, pe care, până la urmă, acest domn Tescaru trebuie să o țină, este obligat”.

   El a precizat, cu aceeași ocazie, că unul dintre motivele pentru care consideră că activitatea lui Ionel Tescaru la cârma Companiei de Apă este necorespunzătoare ar fi acela că din cele 200 milioane de euro plan de investiții, doar 16 ­mi­lioane vor ajunge în municipiul Buzău, care, va fi obligat, ca deținător a peste trei sferturi din acțiunile ADI ,,Buzău-2008”, să plătească în mod proporțional partea de cofinanțare locală a proiectelor cu finanțare europeană: ,,Nu fac decât să acționez conform legii dar, bineînțeles, voi acționa astfel încât această companie să revină buzoienilor și să plătim prețul corect pentru un serviciu corect, o calitate bună a apei. Nu bătaia de joc care este în acest moment. Se încearcă investirea a 200 milioane de euro, din care doar 16 milioane în municipiul Buzău, iar din aceste 16 milioane, vreo trei milioane vor merge la Hotelul «Crâng>. Nu este posibil așa ceva! Și municipiul Buzău are nevoie de o mulțime de înlocuiri de conducte, pe care domnul Tescaru nu mai vrea să le facă. Se duce în județ, dacă se poate noaptea, pe fulgerătură, pentru că atu­nci știți ce se întâmplă”, a spus Toma.

,,Nicăieri în lume nu s-a întâmplat ca un administrator să facă plângere penală acționarului majoritar“

    Primarul a prezentat situația paradoxală în care se găsește municipiul Buzău în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară “Buzău-2008”, unde este acționar majoritar, cu peste trei sferturi din acțiuni: ,,Municipiul Buzău nu are niciun membru în Adunarea ­Ge­nerală a Acționarilor. În Consiliul de Administrație, din cinci membri, trei sunt angajați ai Companiei de Apă, doi sunt din altă parte, nu mă întrebați de unde, că nu știu. Încercăm să intrăm în legalitate. Deocamdată, domnul Tescaru face plângeri ilegale, ca să-și acopere dumnealui ilegalitățile. Eu acționez legal, vedeți, în ședințele de Consiliu Local s-au luat hotărâri pe care încercăm să le punem în practică. El (Tescaru, n.r.) respectă atât de mult legea încât nu respectă esențialul, respectiv respectul față de acționari. Cred că nicăieri în lume nu s-a întâmplat, și nu se va întâmpla, ca un administrator să facă plângere penală acționarului majoritar. Este absolut incredibil! Nu există așa ceva! Și nu va exista așa ceva! Doar la Buzău se poate așa ceva, pentru că, bineînțeles, el și-a construit o bază de relații interesantă, inclusiv la nivel națio­nal, prin care a încercat să deturneze acțiunea de a recupera această companie pentru buzoieni. Repet, Ionel Tescaru a fost pus politic acolo, nu are ce căuta acolo, pentru că încalcă legea în fiecare zi, și încalcă drepturile acționarului majoritar. Noi încercăm să punem lucrurile la punct; vedeți, fărădelegea se face imediat, legea câștigă până la urmă, dar trebuie timp. Asta încercăm și noi. Vedeți ce am votat astăzi: ca împuternicitul municipalității să se ducă în instanță, să ceară prin instanță, prin decizie judecătorească, ca acest Tes­caru să țină Adunarea Generală, convocată de acum 68 de zile (70 zile astăzi, nr.r.). El trebuia, după 30 de zile maxim, să facă ceva”, a mai spus Constantin Toma.

,,Tescaru nu este singur”

    Primarul Toma a lansat, cu aceeași ocazie, și o provocare reprezentanților mass-media: ,,Bineînțeles că nu este singur în treaba aceasta. Nu pot să spun mai mult, dumneavoastră știți mai multe ca mine, că acest Tescaru nu este singur acționează într-un grup. Identificați-l!”.

   Este evident că, în spatele lui Ionel Tescaru stă așa-numitul ,,grup de la Grand”, grup cu interese politice și econo­mice strict legate de căpușarea bugetului local, în special prin intermediul societăților cu capital integral al municipiului Buzău. Grup format și condus, acum din umbră, de fostul primar Constantin Boșcodeală, al cărui reprezentant de frunte este fostul viceprimar, pentru un timp cu atribuții de primar, acum consilier municipal, Fănică Bârlă. Omul care mai avea puțin și-și ridica singur statuie pentru meritul de nu fi lipsit decât de la o singură ședință de Consiliu Local în cei 16 ani de când este ales municipal, a lipsit de la ședința extraordinară de marți. Aceasta, în condițiile în care un alt consilier PSD anunțase din timp că va lipsi motivat, pentru a-și rezolva o problemă de familie. Socoteala lui Bârlă a fost că în condițiile retragerii consilierilor opoziției și cu doi consilieri social-democrați absenți, ședința nu va avea cvorumul necesar, de 12 aleși, pentru a putea avea loc. Numai că socoteala fostului viceprimar nu s-a potrivit: colegul său social-democrat a fost prezent la ședință, iar po­pularul Ion Marin a refuzat să se ralieze protestului opoziției și a rămas în sală.

   O marionetă a ,,grupului de la Grand”, consilierul independent Constantin Ionescu, ,,candidatul Companiei de Apă” la alegerile pentru funcția de primar al municipiului, a părăsit și el ședința, raliindu-se grupului opoziției, căci doar nu era să voteze pentru demiterea protectorului său, Ionel Tescaru!

   Consilierii Partidului Social Românesc și Partidului Mișcarea Populară – cu excepția lui Ion Marin -, cărora li s-a adăugat independentul Ionescu, au format, sub directa îndrumare a liderului organizației județene a PMP, de­putatul Adrian Mocanu, un grup “anti-Toma”, al căror reprezentanți îl consideră pe Ionel Tescaru un bun manager, care nu trebuie schimbat din funcție, ci doar îndrumat.

   Deși este foarte greu de crezut în coincidențe, până la proba contrarie dăm credit aleșilor locali ai Partidului Național Liberal care au susținut că s-au raliat boicotului doar din motive tehnice, care țin de frecvența mare a ședințelor extraordinare ale deliberativului municipal și de proasta organizare a acestora de către secretarul interimar habarnist George Sava.

   Ultimul de pe listă, dar nu cel din urmă, este nimeni altul decât președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ,,Buzău-2008”, Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean și președinte exe­cutiv al organizației județene a Partidului Social Democrat. Din ADI ,,Buzău-2008” fac parte 35 de unități administrativ-teritoriale, dintre care 33 sunt conduse de primari PSD. Dacă ar fi existat voință – căci, iată, putirință există – Adunărea Generală a Acțion­arilor Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ,,Buzău-2008” ar fi fost convocată de mult timp, fără a se mai ajunge în Justiție cu acțiuni gen ,,obligația de a face“, iar hotărârile cerute de municipalitatea buzoiană – repetăm, deținător a peste trei sferturi dintre acțiunile ADI – ar fi fost deja adoptate. Mai multe nu vom spune, dar îl vom parafraza pe primarul Constantin Toma: ,,Întrebați-l pe domnul Ciolacu!”.