Olimpia Râmnicu Sărat a rămas fără două dintre adversarele din cadrul Seriei I a Ligii a III-a la fotbal. Oficialii de la Inter Dorohoi și Bucovina Rădăuți au anunțat că nu vor mai onora competiția din cauza problemelor financiare cu care se confruntă. Astfel, râmnicenii vor avea două etape libere din returul celui de-al treilea eșalon.
Patronul echipei Inter Dorohoi a decis să retragă echipa din campionatul Ligii a III-a și să rămână doar cu formația din Liga a V-a și cu grupele de juniori. Toți jucătorii echipei de Liga a III-a vor fi transferați la formația-satelit, care are obiectiv promovarea în Liga a IV-a. Inter Dorohoi se afla pe penultima poziției în clasament, fără nicio victorie, cu doar șase puncte, obținute doar din meciuri încheiate la egalitate.
În aceeași situație se află și Bucovina Rădăuți. Autoritățile locale au spus că nu dețin metodele legale pentru a susține financiar activitatea echipei de fotbal. În aceste condiții, conducătorii echipei de fotbal au luat deciza de a retrage formația din campionat. Gruparea din Rădăuți se afla pe locul 9, cu 16 puncte.
În tur, Olimpia a remizat în deplasare cu Inter Dorohoi, scor 0 la 0, și a fost învinsă la Rădăuți cu 1 la 0.