Olimpia, învinsă la scor de neprezentare

•     Miercurea Ciuc, demonstrație de forță la Rm. Sărat

   Czikszereda Miercurea Ciuc a arătat, marți seară, la Rm. Sărat, de ce este văzută ca o pretendentă reală la un loc în eșalonul secund în sezonul viitor. În devans din etapa a 27-a, intermediară, din Seria I a Ligii a 3-a, Olimpia a primit vizita echipei harghitene, ocupan­ta primului loc, cu un a­van­taj fragil față de urmăritoare, un punct peste AFC Hărman și două peste Știința Miroslava.

   Atât brașovenii, cât și ie­șenii, sperau că râmnicenii vor avea un cuvânt greu de spus în această întâlnire și vor reuși, într-un fel, să-i împiedice pe ciucani în lupta pentru promovare. Speranțele lor, dar și ale gazdelor, s-au năruit destul de repede, marocanul Soufiane Jebari deschizând scorul încă din minutul 5. Rezultatul a rămas nemodificat până la pauză. În partea secundă, în mai puțin de un sfert de oră, Czikszereda a mai punctat de două ori, prin același jucător, Nandor Tamas (minutele 60 și 73), pentru o victorie, 3-0, în afara oricărui dubiu.

   Râmnicenii n-au motive de liniște nici în următoarele două etape, vineri, în deplasare, la Aerostar Bacău și o săptămână mai tîrziu, pe teren propriu, cu AFC Hărman.

Promovarea se joacă în continuare

   După victoria de la Rm. Sărat, Miercurea Ciuc s-a desprins la 4 puncte în fruntea clasamentului, însă doar până aseară, când urmau să evolueze și celelalte două rivale, ambele pe teren propriu, Hăr­man cu Od. Secuiesc și Miroslava cu Metalosport Galați. Totul s-ar putea decide însă etapa viitoare, în derbyul campionatului, care va pune față în față, la Miercurea Ciuc, pe Czikszereda și AFC Hăr­man.