Ofertă nouă de creditare la Banca Românească

Banca Românească a lansat creditul de consum fără ipotecă pentru refinanţare destinat refinanţării oricărui tip de facilitate de credit[…]

Banca Românească a lansat creditul de consum fără ipotecă pentru refinanţare destinat refinanţării oricărui tip de facilitate de credit, precum credite de consum, carduri de credit sau overdraft pe card de salariu.

        Acest împrumut este disponibil atât în lei, cât şi în euro, dobânda anuală fiind revizuibilă la trei luni, în funcţie de indicii de referinţă ROBOR 3M (rata medie a dobânzii la creditele în lei) ŞI EURIBOR 3M (rata medie a dobânzii la creditele în euro). În acest sens, suma maximă ce poate fi contractată este de 45.000 de lei sau 10.000 de euro, pentru o perioadă de până la 10 ani. În cazul creditelor în lei dobânda este de 15,07 la sută pe an. Acest împrumut nu are niciun comision, banca încercând să adapteze situaţia la condiţiile actuale pentru a oferi clienţilor săi produse la costuri avantajoase.