O nouă Bursă a locurilor de muncă are loc astăzi, 19 august, organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Buzău.
Astfel, buzoienii aflați în căutarea unui loc de muncă se pot prezenta în această dimineață, începând de la ora 9,00, la sediul Centrului de Formare Profesională din cadrul AJOFM Buzău, de pe strada Patriei, nr. 29. Oferta de locuri de muncă a acestei burse este asigurată de un singur angajator, respectiv SC DELPHI SRL, o companie care produce cablaje auto și care are mai multe filiale în partea de vest a țării, la Satu Mare și Timiș.
Reprezentanții acestui agent economic vor să recruteze peste 100 de buzoieni pentru angajare și calificare la locul de muncă, așa cum a procedat și firma Yazaki, cu același profil de producție. Cei de la Yazaki au făcut oferte șomerilor buzoieni în cadrul a trei Burse a locurilor de muncă succesive. Prin intermediul acestora, au fost angajate în jur de 150 de persoane din județ, care acum se califică în meseria de confecționer cablaje auto la locul de muncă oferit de compania japoneză.
În urmă cu o săptămână, AJOFM a mai organizat o Bursă a locurilor de muncă, mai exact, pe 12 august, tot pentru un singur agent economic, respectiv AGI CONSTRUCT. Angajatorul a pus la dispoziția celor interesați o ofertă cu 52 de locuri de muncă în domeniul construcțiilor, care a vizat meserii precum dulgher, fierar betonist, zidar, zugrav, finisor, rigipsar, faianțar și instalator. Deși oferta a fost variată, dar numai dintr-un singur domeniu de activitate, respectiv construcții, la bursă s-au prezentat doar 19 buzoieni cu calificările necesare. Dintre aceștia, doar cinci au fost selectați pentru proba practică în vederea angajării.