Cu toate că la finalul lunii august anunţa că a început procedurile pentru listarea la Bursa de Valori Bucureşti şi va emite obligaţiuni de până la 300 de milioane de lei, se pare că distribuitorul de gaze GDF Suez Energy a diminuat suma acestora.
Cu toate că la finalul lunii august anunţa că a început procedurile pentru listarea la Bursa de Valori Bucureşti şi va emite obligaţiuni de până la 300 de milioane de lei, se pare că distribuitorul de gaze GDF Suez Energy a diminuat suma acestora. Prin urmare, compania va emite obligaţiuni de până la 250 de milioane de lei (54,7 milioane de euro) ce vor fi listate la bursă. Potrivit Mediafax, oferta va fi intermediată de BRD, iar obligaţiunile vor avea o dobândă fixă de 7,4 la sută pe an. Titlurile vor fi vândute la un preţ de 10.000 de lei/obligaţiune, egal cu valoarea nominală. Oferta va începe miercuri, 17 octombrie, se va încheia pe 23 octombrie şi se adresează exclusiv investitorilor calificaţi.
La Bursa de Valori Bucureşti, singurele emisiuni de obligaţiuni corporative listate sunt cele ale Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), în valoare de 130 de milioane de lei şi cele ale Băncii Europene de Investiţii (BEI), în valoare de 300 de milioane de lei. Cea mai recentă emisiune de obligaţiuni lansată de o companie din România şi listată la BVB a fost în 2005, de către Banca Transilvania, iar titlurile au ajuns la scadenţă în 2010.
GDF Suez, fosta companie Distrigaz Sud, beneficiază de 1,3 milioane de clienţi în 18 de judeţe, şi anume Buzău, Brăila, Tulcea, Vrancea, Argeş, Ilfov, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Galaţi, Braşov, Covasna, Dâmboviţa, Prahova, Vâlcea, Dolj, Olt şi Gorj şi în Bucureşti.
Distribuitorul de gaze a încheiat anul 2011 cu o cifră de afaceri de 3,86 miliarde lei, în creştere cu nouă procente şi a înregistrat un profit net de 261,9 milioane de lei. Compania este parte a grupului energetic franco – belgian GDF SUEZ, a intrat în 2009 şi pe piaţa furnizării de energie electrică pentru clienţii business.