*CSM Râmnicu Sărat, cu speranţe doar pentru locul patru
*CSM Râmnicu Sărat, cu speranţe doar pentru locul patru
*Astăzi, de la ora 14.00, CEAHLĂUL Piatra-Neamţ II–CSM Râmnicu Sărat
Fotbaliştii râmniceni de la CSM joacă astăzi ultima etapă din turul Ligii a III-a în deplasare cu CEAHLĂUL Piatra-Neamţ 2. Elevii lui Marian Roşu au ca obiectiv victoria, mai ales că au început să se îndepărteze de podium. În urmă cu patru etape, Valeriu Sfinteş, preşedintele formaţiei de fotbal, spunea că obiectivul echipei este clasarea la finalul turului pe locul trei. Înfrângerea de la Bacău, scor 2 la 0 cu Aerostar, formaţia din localitate, a dat peste cap planurile oficialului râmnicean. Chiar şi aşa, Sfinteş este încrezător în şansele fotbaliştilor râmniceni: “Ne aşteaptă o partidă foarte grea, în faţa unei formaţii care se bazează şi pe jucători din Liga I, de la prima echipă. Chiar şi în aceste condiţii, merg pe mâna echipei noastre că va reuşi să se impună”. Meciul care se va disputa pe stadionul “Bradul”, în oraşul Roznov, va fi arbitrat la centru de Florin Macovei (Galaţi), care va fi ajutat de la margine de Sorin Urzică (Moineşti) şi Alexandra Apostu (Bacău).