* A fost precedat de directorii Angelescu, Corneanu şi Onoriu, a condus fabrica în perioada 1977 – 2000, mai întâi ca director tehnic, apoi ca director general
Ioan Nuţ, omul cheie în mărirea şi decăderea Fabricii de Geamuri
* A fost precedat de directorii Angelescu, Corneanu şi Onoriu, a condus fabrica în perioada 1977 – 2000, mai întâi ca director tehnic, apoi ca director general
* Sub mâna sa, fabrica a avut cele mai mari profituri, dar tot el a dus-o în pragul falimentului, împotrivindu-se privatizării
– 1967 – înfiinţarea Fabricii de Geamuri Buzău
– 1970 – se dă în funcţiune prima capacitate de producţie, cuptorul de geam laminat şi linia de şlefuire a geamului laminat
– 1971 – se dau în funcţiune liniile de prelucrare şi securizare geam; linia de geam duplex pentru parbrize; linia de geam termopan
– 1972 – se porneşte cuptorul de topit sticlă pentru geamuri tip Fuorcault; cuptorul şi linia de producere a cărămizilor din sticlă
– 1992 – investiţie de peste 3 milioane de dolari în noua linie de producţie parbrize tip duplex
– 1994 – tentativă de privatizare prin firma coreeană Hankuk Glass Industries
– 1997 – tentativă eşuată de privatizare prin firma germano-elveţiană GLAS-TRÖSCH
– 2000 –s-a semnat dosarul de privatizare prin MEBO, care a fost blocat de PSD, respectiv de prefectul Ion Vasile
– 2001 – s-a respins oferta firmei turceşti ŞişeCam, de la care Dacia cumpără şi acum parbrize
– 2002 – o nouă tentativă de privatizare MEBO, eşuată
– 2002 – IAMSAT Prodconstruct Piteşti cumpără pachetul majoritar de acţiuni
– 2003 – Tentativă eşuată de vindere către compania belgiană GLAVERBEL
– 2004 – Valeriu Mocanu din Republica Moldova (acţionar majoritat şi la Bere Azuga) a oferit 2,5 milioane de dolari pe pachetul majoritar, dar a pierdut în faţa Hystria Expert
– 2004-2011, majorări repetate de capital prin investiţii
Evoluţia Fabricii de Geamuri Buzău (astăzi GEROM) se confundă practic, cu epoca comunistă, când era una dintre cele mai reprezentative din fostul CAER, motiv pentru care fostul dictator Nicolae Ceauşescu venea în vizită relativ des.
Primul stâlp a fost bătut în 1967, dar fabrica a fost finalizată în 1969, pentru ca în septembrie 1970 să se dea în funcţiune prima capacitate de producţie, respectiv, cuptorul de geam laminat şi linia de şlefuire a geamului laminat sub conducerea inginerului Angelescu, primul director al fabricii buzoiene, care s-a aflat la cârmă până în 1973. A fost urmat de inginerul Onoriu (în 1977, acesta a fost schimbat de comunişti şi închis, fiind acuzat că face parte din Mişcarea transcedentală), pe vremea căruia s-au dat în folosinţă majoritatea liniilor de producţie care au făcut din fabrica de Geamuri din Buzău una dintre „perlele României”, cum spunea stăpânirea comunistă: liniile de prelucrare şi securizare a geamului; linia de geam duplex pentru parbrize destinate tuturor mijloacelor de transport auto din ţară; linia de geam termopan (a II-a din ţară după cea de la Mediaş); cuptorul de topit sticlă pentru geamuri tip Fourcault; cuptorul şi linia de producere a cărămizilor din sticlă.
Ardeleanul împăciuitor
În 1973 vine în fabrică şi inginerul Ioan Nuţ, de numele căruia se leagă o întreagă istorie şi sub conducerea căruia fabrica a înregistrat cele mai mari succese, dar şi cele mai răsunătoare eşecuri.
Originar din judeţul Sălaj, născut în localitatea Sân Mihai (1937), Ioan Nuţ a început să lucreze de la 18 ani, la GEROMED Mediaş. Absolvent al Institutului de Chimie Industrială din cadrul Universităţii Babeş Bolyai din Cluj, a avansat repede în funcţie, pentru ca din 1973 să fie transferat la Fabrica de Geamuri Buzău. A lucrat pentru o perioadă în sectorul de şlefuire – polizare geam, considerat cel mai greu din fabrică. „În perioada respectivă, când Buzăul se afla în plin proces de industrializare, personalul muncitor era angajat cu preponderenţă dintre oamenii necalificaţi din salele învecinate. Inginerul Nuţ a avut, în acea perioadă, marele merit că a ştiut să coaguleze un colectiv care ulterior a devenit calificat şi a făcut ca producţia şi profitul să fie de invidiat. Avea capacitatea de a-şi apropia oamenii prin felul său molcom, dar ferm, de a analiza totul cu obiectivitate”, îşi aminteşte ing. Constantin Drăgan, cel care i-a urmat la conducerea fabricii, lui Ioan Nuţ.
Avansare rapidă
Cei care l-au cunoscut pe inginerul Nuţ în anii 1975-1990 spun că avea capacitatea de a munci cot la cot cu muncitorii, de a stimula hărnicia şi seriozitatea, fapt care l-a făcut să fie repede remarcat şi avansat în funcţie. Astfel, în 1975 a fost numit şeful Secţiei geam tras Fourcault, secţie în care nu se intrase în parametrii proiectaţi, deşi trecuse o lungă perioadă de la intrarea în funcţiune. Se pare că a dovedit un real talent organizatoric şi managerial, pentru că a reuşit, în scurt timp, să revitalizeze acest sector, aşa cum s-a întâmplat apoi şi cu altele din fabrică, ceea ce i-a adus aprecierea şi avansarea rapidă în funcţii de conducere.
„Zi şi noapte era în fabrică, alături de maiştri şi muncitori, de multe ori familia reproşându-i că o neglijează pentru fabrică. Era însă o obişnuinţă pentru toţi salariaţii să-l vadă apărând inopinat, în diferite locuri de muncă”, îşi aminteşte Ion Iancu, fost muncitor.
Aşa se explică faptul că în 1977, inginerul Ioan Nuţ este avansat în funcţia de director tehnic, iar în 1985, în cea de director general.
Rezistă după „revoluţie”
După evenimentele din 1989, când mai toate conducerile fabricilor au fost „decapitate” şi înlocuite, directorul Nuţ se numără printre puţinii rămaşi în funcţie. „A fost o perioadă dificilă, cu multe concedieri, iar directorul a fost capabil să le facă faţă, prin răbdare, meticulozitate şi inteligenţa înnăscută pe care le avea. A atârnat foarte mult şi respectul pe care l-a câştigat de-a lungul timpului din partea oamenilor, prin felul în care a muncit şi a condus fabrica în perioada socialistă, când întreprinderea a ocupat, ani de-a rândul, locul I pe ramură”, spun foştii colegi.
„I-a lipsit, însă, viziunea privatizării, capacitatea de a înţelege că o firmă străină puternică era singura şansă de a investi şi a menţine producţia şi profitul fabricii, chiar dacă pentru asta era nevoie şi de anumite restructurări, reorganizări şi alte schimbări”, spune liderul de sindicat, ing. Viorel Petcu, care recunoaşte şi apreciază calităţile fostului director, dar îl condamnă pentru felul în care a gestionat privatizarea GEROM.
Despre relaţia directorului Nuţ cu sindicatele circula în anii 1990-1995 o expresie care devenise celebră printre sindicatele din municipiul Buzău :” la Nuţ, sindicaliştii intră zmei şi ies miei”, recunoscându-i-se astfel calităţile de excelent negociator.
Reproşuri târzii
„Ceea ce i s-a putut reproşa directorului Ioan Nuţ este faptul că a respins oportunităţile de privatizare din anii 1990, când au existat foarte multe firme puternice interesate să preia GEROM, printre care ŞişeCam – Turcia, Hankuk – Coreea de Sud, Saint Gobain – Franţa, cu ajutorul cărora GEROM ar fi reuşit să evite prăbuşirea de mai târziu şi ar fi putut rămâne principalul furnizor de parbrize din România şi chiar să exporte. A agreat forma de privatizare prin PAS, cu participarea salariaţilor, dar s-a dovedit o formă ineficientă de a rezista pe piaţă, pentru că nu exista posibilitatea investiţiilor, care erau vitale pentru a rezista într-o piaţă concurenţială”, povesteşte, cu regret, cel care i-a urmat la conducere şi care într-un final şi după numeroase convulsii a reuşit să salveze ce se mai putea salva din Gerom, prin privatizare, ing. Constantin Drăgan, care s-a aflat la conducere în perioada mai 2000 – decembrie 2006.
În anul 2000, Ioan Nuţ s-a despărţit de GEROM prin pensionare, dar după numai doi ani a decedat, mulţi dintre cei care l-au cunoscut considerând că „inima sa nu a mai făcut faţă eşecurilor cu care s-a confruntat în ultimii ani”.
În sfârşit, privatizare
După anul 2000, GEROM a trecut prin tot felul de convulsii sociale, organizatorice şi mai ales în ceea ce priveşte capacitatea de investiţii, pentru că mulţi dintre cei care au vrut să cumpere fabrica au avut intenţia de a face profit din fierul vechi pe care l-ar fi vândut şi din suprafaţa de peste 28 de hectare de care dispune. Ajunsese fata cea bogată dar urâtă a Buzăului, cu care niciun peţitor serios nu mai voia să încheie vreun contract, iar la acest fapt au contribuit din plin şi mai marii judeţului de atunci, respectiv, prefectul Ion Vasile şi PSD-ul, despre care circula zvonul că au zădărnicit orice plan de revitalizare, pentru că nu au obţinut ceea ce ceruseră (se vorbea despre sume uriaşe).
În septembrie 2002, FPS vinde cu 6,1 milioane de euro, firmei piteştene IAMSAT Construct, 86,2 la sută din acţiuni, dar aşa cum era de aşteptat, nu s-a făcut nicio investiţie. În 2004, GEROM a fost din nou scos la mezat, iar în această perioadă şi-a arătat interesul compania GLAVERBEL, cu unităţi de producţie în Belgia, Spania, Olanda, Franţa, Germania, Italia, SUA, China şi Japonia, dar AVAS a ratat oportunitatea. Până la urmă, pachetul majoritar de acţiuni a fost vândut Hystria Expert din Republica Moldova, care împreună cu alţi investitori moldoveni au cumpărat şi care, spre norocul buzoienilor, au şi investit masiv, retehnologizând fabrica.
{loadposition zgalerie2856}