Era unul dintre cei mai apreciaţi ingineri textilişti din ţară, despre care se spunea că ştia cu exactitate compoziţia chimică a oricărui material textil după pipăit
Era unul dintre cei mai apreciaţi ingineri textilişti din ţară, despre care se spunea că ştia cu exactitate compoziţia chimică a oricărui material textil după pipăit
Despre inginerul Gheorghe Constantinescu, fost inginer-şef şi apoi director în perioada de apogeu a fostei Întreprinderi „Textila” Buzău se vorbeşte încă, la superlativ, chiar dacă au trecut ani buni de când acesta nu mai este în viaţă. Foştii salariaţi ai Textilei, între care mulţi îşi reproşează că s-au lăsat manipulaţi „de o gloată de sindicalişti isterici şi incompetenţi”, sunt de părere că dacă ar fi ştiut să-l păstreze la conducerea fabricii aceasta ar fi funcţionat şi astăzi. Singurul reproş care i se face fostului director este că nu a fost mai intransigent cu sindicatul şi nu a pus piciorul în prag, pentru a salva fabrica de la distrugerea care a urmat după plecarea lui. Fostul director al Zahărul SA, Valeriu Diaconiţă, care l-a cunoscut îndeaproape pe inginerul Constantinescu spune că „era un om cu un caracter deosebit, un profesionist cum rar se întâlnesc, dar inima nu i-a rezistat, din păcate, la puternicele şi repetatele şcocuri pe care le-a primit după 1990”.
De la „cărămidă”, la apogeu
Despre inginerul Constantinescu se vorbeşte cu respect fie că cei care-şi vorbesc despre el sunt foşti muncitori, ingineri sau funcţionari. Cu toţii îşi amintesc de venirea tânărului inginer la Textila, în 1975. Fiind de specialitate finisor, a lucrat la montarea utilajelor şi punerea în funcţiune a Secţiei Finisaj, al cărei şef a fost din 1976. În acelaşi an a fost promovat inginer-şef, în echipă cu directorul Tamşa, trimis la Buzău de Centrală, de la Arad. În 1982, inginerul Constantinescu devine director, odată cu pensionarea predecesorului său. Din echipa de conducere de la acea vreme mai făceau parte Dorina Hodoroabă (inginer-şef), Lucia Angelescu (director economic) Marin Iordăchescu (contabil-şef). De-a lungul anilor a lucrat în echipă cu mai mulţi ingineri-şefi, directori economici sau contabili, dar el „a rămas la post, zi şi noapte în fabrică sau după contracte”, îşi aminteşte Maria Şerban.
„Din 50 de oameni, ştiai că el e director!”
Despre inginerul Gheorghe Constantinescu se mai spune că „avea o prestanţă şi un bun simţ care te obliga”. O fostă salariată a fabricii spune că „dacă erai în apropierea unui grup de 50 de oameni şi nu ştiai despre niciunul ce hram poartă, ştiai care este Constantinescu, ştiai că el este director. Prin ţinută, prin felul în care vorbea, prin modul în care ştia să asculte şi mai ales prin deciziile pe care le lua demonstra că era <făcut> pentru a conduce. Se dădea peste cap şi rezolva, fără <prea multă gălăgie>, orice problemă, de la cele mai dificile contracte pentru export, până la cea mai neînsemnată problemă personală a ultimului angajat. Ura, însă, minciuna şi lipsa de responsabilitate”, îşi aminteşte Dorina Coman. Fiicele sale, Anda şi Claudia îşi amintesc cum „întotdeauna îl afectau problemele oamenilor, indiferent de natura lor sau de cât de mult îi cunoştea. Făcea tot posibilul să ajute şi nu renunţa până nu reuşea. Nu lăsa telefonul şi agenda din mână până nu epuiza toate variantele pe care le avea. Nu o dată a ajutat oameni să ajungă la doctori cunoscuţi, pentru operaţii sau tratamente. Au fost situaţii când a plătit spitalizări sau a împrumutat maşina personală”, spun cele două fete .
Se pare însă că i s-a reproşat, totuşi, ceva: faptul că nu a fost mai ferm în faţa sindicatelor şi a plecat din fabrică în 1996, când vârtejul iluziilor şi tarele de mentalitalitate distrugeau economia României cu viteza luminii.
Acasă, mai mult pe fugă …
Fostul director era într-o continuă „luptă cu timpul şi cu greutăţile. Provenea dintr-o familie cu trei copii, toţi băieţi, care au crescut fără tată, după ce acesta, fost jandarm, fusese împuşcat de Tile Raicovici (supranumit haiducul). Soţia sa, inginera Luminiţa Mihaela, care lucra tot la Textila, era de aceeaşi calitate profesională şi umană, aşa că-l înţelegea dacă ajungea acasă mai mult noaptea. Ştia ce înseamnă să te lupţi cu greutăţile, dar şi să ai un respect deosebit faţă de ceilalţi şi mai ales faţă de responsabilităţile asumate. Ştia tot ce mişcă în fabrică”, povesteşte Ion Jarnea, care îşi aminteşte cum apărea, din senin la schimbul trei, să vadă dacă toată lumea îşi face treaba. Fostul subaltern al inginerului Constantinescu îşi aminteşte cu plăcere că „ne uimea cum putea să ştie, cu exactitate, compoziţia fiecărui material textil doar pipăindu-l. Noi îi spuneam adesea că poate face asta pentru că are mâini de catifea”. Despre cât era de implicat inginerul Gheorghe Constantinescu, vorbesc şi cele două fiice ale sale. Acestea spun că „se implica foarte mult. Erau zile în care nici nu apucam să îl vedem, pentru că pleca dimineaţa înainte să ne trezim şi se întorcea seara când noi dormeam deja. Nu uita, însă, să ne mângâie, fie şi în somn, oricât de târziu”, îşi aminteşte Claudia.
Abandonul
În 1990, ca toate celelalte foste unităţi economice socialiste din acea perioadă, Textila şi-a schimbat numele în Filvatex. Se pare însă, că noul nume nu i-a fost de bun augur. Dacă până atunci era cea mai mare exportatoare de pânză textilă (damast) din bumbac sută la sută, atât uni cât şi cu diferite imprimeuri, căderea blocului comunist şi, respectiv, dispariţia unor contracte, dar mai ales frecventele proteste sindicale au creat mari probleme conducerii fabricii. În 1996, directorul Constantinescu a demisionat, fiind înlocuit cu Vasile Căruntu, apoi cu inginerul Damian, care nu au reuşit decât să ducă fabrica la faliment , nemairămânând decât construcţia. Interesant este că fostul director Constantinescu a renunţat să se mai bată, deşi el permanent îşi încuraja subordonaţii şi familia să nu renunţe niciodată la „luptă”, pentru că „întotdeauna există soluţii; trebuie, numai, găsite”.
Istoric
1974 – sa fost pusă, cum sespune, prima cărămidă la construcţia fostei TEXTILA Buzău
1975 – prima capacitate de producţie se pune în funcţiune în octombrie, cu 150 de războaie de ţesut, aparţinând de „Dacia” Bucureşti, unde se livra ţesătura crudă în vederea finisării, vopsirii şi valorificării
1976 – în februarie, Secţia Finisaj lucra la capacitate; se dau în funcţiune secţiile Finisaj şi Vopsitorie, secţia exterioară Textila 2 (Micro XIV) şi atelierul de croitorie
1977 – Secţia Preparaţie – Ţesătoriedispunea de cea mai mare capacitate din ţară pentru realizarea ţesăturilor “damast” (1.000 de războaie Jaquard), atingându-se parametrii proiectaţi
1979 – se inaugurează Fabrica de vată, ca secţie auxiliară
1979 – Producţia industrială la “Textila” a fost de 478 milioane lei, fabrica având un numar de 2.700 de salariaţi, în special femei
1985 – Filatura de bumbac şi fire tip bumbac a dat prima producţie
1990 – erau peste 3.500 de angajaţi, se schimbă denumirea în FILVATEX 13 aprilie
1993 – fabrica se situează între cele mai profitabile societăţi buzoiene cu capital de stat, iar Fondul Proprietatea decide, prin Ordinul nr. 187, ca 30 la sută din capitalul social (era la acel moment de 503.200 milioane de lei), să intre în portofoliul FPP II Oltenia
1994 – 2004 – declinul, lichidarea şi „dispariţia” În locul fostei fabrici s-au dezvoltat două puternice firme de confecţii cu capital străin, Martelli Europe şi Alison Hays
{loadposition zgalerie2898}