Tupeul fostului lider liberal Crin Antonescu depășește orice închipuire și pare a nu avea margini. Tocmai când eram pe punctul de a trage concluzia că retragerea sa de la conducerea Partidului Național Liberal și tăcerea sa
din perioada imediat următoare – atât de necesară discuțiilor pe tema concretizării alianței cu Partidul Democrat Liberal și unificării celor două formațiuni politice -, se poate traduce într-o penitență autoimpusă și atât de necesară, văd că acesta ține cu tot dinadinsul să transforme numele strămoșilor săi, Căcărău, în renume.
Crin Antonescu s-a trezit vorbind exact cum a făcut-o timp de doi ani și jumătate, cât timp a stat alături de Victor Ponta, dovedind că o contaminare cu apucăturile premierului nu se tratează nici ușor și nici repede. A ieșit la televizor exact cum o făcea în vremurile bune, când se afla în slujba lui Felix și a Antenelor acestuia, și i-a atacat pe democrat-liberali pe tema unui subiect la fel de sensibil precum cel al denumirii formațiunii politice ce va rezulta din fuziunea PNL cu PDL: evenimentele fierbinți din vara, la fel de fierbinte, a anului 2012. Și a făcut-o exact ca-n ,,vremurile bune”, reiterând temele atât de dragi defunctei Uniuni Social Liberal. Ba, chiar, a amenințat cu blocarea negocierilor de fuziune în cazul în care democrat-liberalii se vor dezice de ceea ce au susținut din iunie 2012 și până acum, respectiv că am asistat la o tentativă de lovitură de stat care a vizat nu doar persoana președintelui Traian Băsescu, ci și alte instituții fundamentale pentru bunul mers al unei democrații.
Aceasta în locul unei mult mai luni perioade de penitență, la capătul căreia s-ar fi cuvenit să explice electoratului de dreapta și, în special, celui al Partidului Național Liberal, rațiunile care l-au condus atunci când a făcut PNL preș la ușa slinoasă a Partidului Social Democrat. Poate atunci, ar fi avut șansa unei cât-de-cât onorabile reveniri în politică. Pe care, acum, a ratat-o.