Sincer să fiu, aș fi fost mult mai mirat dacă instanța supremă ar fi dat verde cercetării penale a premierului pentru plagiatul pe care l-a comis, sub directa îndrumare
a infractorului Adrian Năstase, în teza sa de doctorat. Acum, când Victor Ponta a fost absolvit, din punct de vedere strict juridic, de orice răspundere asupra ,,greșalelor tinereții”, suntem ,,obligați”, cu toții, să admitem că trei analize științifice asupra textului încriminat, al căror verdict a fost clar acela de plagiat, au o mai slabă valoare decât un altul, singur, care-l scoate basma curată, da beneficiază de apostila politicului, adică de a unui ministru al Educației numit de Victor Ponta și subordonat acestuia pe linie de partid.
Nu mai pun la socoteală cine sunt cele trei autorități, diferite, care au constatat că textul tezei de doctorat al actualului premier are pasaje consistente copiate de acesta fără ghilimele și fără citarea sursei. Verdictul de plagiat a fost dat de Comisia de Etică a Universității București, de Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare – din care făceau parte, în acel moment, șase academicieni români în frunte cu președintele Academiei -și de o comisie internațională de experți, incluzând un profesor de la Strasbourg, unul de la Sorbona și unul de la Universitatea București.
Dincolo de aspectul juridic al afacerii plagiatului premierului, închis, după cum a decis Înalta Curte de Casație și Justiție, cel moral rămâne ca o pată dureroasă peste obrazul întregului mediu academic și pe cel al sistemului de învățământ românesc.În aceste condiții, cum mai poți cere unor copii sau tineri să nu copieze la examene sau cum îi mai poți sancționa pe această temă, când țara este condusă de un palgiator cu acte științifice în regulă, scăpat de răspundere penală doar pentru că doamna cu balanța avea banda neagră de la ochi de prea multe ori cârpităși și-a aruncat privirea pe directiva de la partid.