O nouă Lege a Sănătății, peste șase luni

Ministerul Sănătatii, așa cum a anunțat și premierul Emil Boc, va începe să lucreze la elaborarea unei noi Legi în Sănătate

 

     Ministerul Sănătatii, așa cum a anunțat și premierul Emil Boc, va începe să lucreze la elaborarea unei noi Legi în Sănătate. Noul proiect va cuprinde schimbări în ceea ce privește capitolele de organizare a spitalelor, a sistemului de asigurări sociale, malpraxis.

     “Este nevoie de o reformă în sistemul sanitar deoarece, în prezent, acesta se confruntă cu o serie de probleme, începând cu cele de finanțare până la calitatea serviciilor medicale. La elaborarea proiectului pe care îl vom prezenta Guvernului României îi vom coopta pe toți cei interesați de acest act normativ, medici, juriști, reprezentanți ai pacienților, pe cei ai sindicatelor etc. Estimăm o periodă de consultări de aproximativ trei – șase luni, urmând ca mai apoi să avem un proiect pe care să îl supunem dezbaterii publice”, a declarat dr. Ladislau Ritli, ministrul Sănătății, în comunicatul postat pe site-ul ministerului.

     În zilele următoare se va prezenta și calendarul noilor consultări, a anunțat ministrul Ritli.