O nouă inițiativă a Asociației Crucea Portocalie/Proiectul „Și tu ai dreptul la educație!“, deschis la Centrul de Zi Pârscov

  Asociația Crucea Portocalie vine în întâmpinarea noului an școlar cu un nou proiect, ”Și tu ai dreptul la educație!”, a cărui deschidere a avut loc la Centrul de Zi Pârscov.  „Și tu ai dreptul la educație!”  se adresează copiilor, elevi ai claselor I-VIII, care provin din medii defavorizate și care au nevoie de sprijinul și încurajarea de a participa la actul educațional și de a se integra armonios în societate.  

  „De fiecare dată, des­chiderea anului școlar este însoțită de emoții,  de nostalgii ale clipelor de vacanță petrecute la joacă sau în plimbările cu prietenii, de un amestec de bucurii și tristeți. Toate acestea transformă prima zi de școală într-o adevărată sărbătoare a unui nou început. De aceea, luând în considerare dreptul fundamental al copilului conform Convenției Drepturilor Copiilor – dreptul la educație -, proiectul nostru vizează o serie de obiective, precum reducerea abandonului școlar, integrarea copiilor din medii defavorizate într-un mediu socio-cultural educativ favorabil dezvoltării normale, respectarea principiului egalității de șanse de acces la educație a copiilor proveniți din medii defavorizate, schimbarea mentalităților, atitudiniror și comportamentelor familiilor raportate la educație, cultură, muncă și progres”, spune consilierul județean PNL Emilia Babiuc, reprezentant al Asociației Crucea Portocalie.

  Prima etapă a proiectului și-a propus identificarea grupului de copii ce vor face parte din proiect, precum și identificarea mediului din care aceștia provin, a stării de sănătate și a aptitudinilor beneficiarilor.

   „La Centrul de zi Pârscov ne-am întâlnit cu elevii de clasele I-IV și cu o parte dintre părinții și bunicii acestora. Ei vor fi partenerii noștri în  proiectul <Și tu ai dreptul la ­edu­cație!>. Copiilor le-am oferit ghiozdane și rechizitele necesare începerii anului școlar, apoi am stabilit, atât cu părinții, cât și cu copiii, temele următoarelor întâlniri, pentru a identifica nevoile și personalitatea fiecărui copil în parte. Dorim să sprijinim și să îndrumăm acești elevi până la terminarea claselor gimnaziale. Proiectul este pe cât de îndrăzneț, pe atât de ­ge­neros”, mai spune Emilia Babiuc.

  Pentru realizarea proiectului „Și tu ai dreptul la educație!” au fost alături de reprezentanții Asociației Crucea Portocalie edilii comunei Pârscov, directorul Școlii Gimnaziale ,,Vasile Voiculescu”,  sponsorul principal, firma Partenope Frutta SRL-, și voluntari, cărora organizatorii le mulțumesc pentru implicare și generozitate. „Sperăm ca tot mai mulți buzoieni să se alăture proiectului nostru, astfel încât să putem asigura cât mai multor copii egalitate de șanse și dezvoltarea armonioasă a personalității fiecăruia”, ne-a declarat consilierul județean liberal Emilia Babiuc, reprezentant al Asociației Crucea Portocalie.