Nu sunt adeptul dictonului care spune „Despre morți numai de bine”. Mai degrabă al celui care ne cere „Dați Cezarului cele ce sunt ale Cezarului și lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu”. Așa că trebuie să mărturisesc că moartea „Tribunului”, mai precis a Măscăriciului Național, nu m-a impresionat mai mult decât dispariția oricărui cetățean care pleacă dintre cei vii la vârsta de 65 de ani.
Mai mult, poate că aș fi tentat să mă bucur de acest eveniment, trist pentru unii, dacă aș fi sigur că, odată cu plecarea din această lume a Măscăriciului, vor dispărea toate metehnele românești pe care acesta le-a ridicat la rangul de crez politic și de deontologie profesională într-ale ziaristicii.
Pentru că, dacă societatea românească a ajuns în mizeria în care se scaldă, s-a întâmplat și prin contribuția ,,Tribunului”. Și dacă mass-media se zbate în mocirla în care insinuarea, calomnia, înjurătura, discursul de cea mai joasă speță sunt cele care fac audiență ori slujesc ,,cum se cade” interese politice sau economice, tot lui i se datorează într-o bună măsură.
Mai mult, cum bine observa, într-o postare pe Facebook, buzoianca noastră Oana Dobre – ex-Realitatea TV și Digi 24, retrasă acum, eu sper că temporar!, departe de lumea presei –, „Vadim trăiește! În fiecare calomnie publicată
De aceea, pentru mine Măscăricul Național rămâne doar un jeg a cărui fantomă ne va bântui mult timp de acum încolo.