O companie canadiană, interesată de zăcămintele uriaşe de gaze de la Bobocu

   Compania canadiană Claren Energy, cu activităţi în industria de petrol şi gaze din Australia şi România, vrea să atragă 2 milioane de dolari printr-un plasament privat de acţiuni pentru a finanţa achiziţia a până la 80% din drepturile aferente perimetrului de gaze de la Bobocu, judeţul Buzău, în condiţiile în care deţinătorul licenţei, firma britanică Zeta Petroleum, a anunţat că nu mai are bani să continue activitatea în regiune, potrivit profit.ro.

   Claren Energy (fosta Terra Nova Energy), companie listată la bursa din Toronto, vrea să vândă 25 de milioane de acţiuni şi tot atâtea certificate garantate de cumpărare printr-un plasament privat neintermediat, în schimbul a 2 milioane de dolari. Potrivit companiei, fiecare certificat de cumpărare oferă posesorului dreptul de a achiziţiona încă o acţiune la Claren pe o perioadă de doi ani, la un preţ de 0,15 dolari.

   Fondurile atrase vor fi utilizate pentru finanţarea celei de a doua etape a programului aferent licenţei Bobocu şi pentru capitalul de lucru, se arată într-un comunicat al Claren.

   La începutul lunii septembrie, canadienii au anunţat că Zeta Petroleum a fost de acord să concesioneze până la 80% din drepturile de exploatare pentru perime­trul Bobocu, în schimbul a 2,08 milioane de dolari şi a executării unui program de forare.

   Anterior, Zeta Petroleum şi-a informat acţionarii că a decis să renunţe la subsidiarele româneşti prin care controlează participaţii la trei perimetre de hidrocarburi din România, inclusiv la exploatarea de la Bobocu, întrucât nu mai are bani pentru a-şi îndeplini programele obligatorii de lucrări prevăzute de acordurile de concesiune semnate cu statul român.

  Zeta Petroleum deţine 100% din perimetrul de gaze Bobocu, 50% din perimetrul de gaze Suceava şi 39% din perimetrul de petrol şi gaze Jimbolia.

   „Subsidiarele deţin concesiuni în România care necesită cheltuieli semnificative în următoarele 12-18 luni pentru menţinerea validităţii lor. Cheltuielile pentru 2016 sunt estimate la circa 1,55 milioane euro. Compania nu dispune în prezent de resursele financiare necesare pentru acoperirea acestor cheltuieli intensive de capital“, a arătat atunci compania britanică.

   Astfel, Zeta Petroleum a încheiat un acord cu acţionarul majoritar, fondul de administrare a activelor GM Investment & Co (GMI), pentru cedarea activelor şi subsidiarelor din România, în schimbul ştergerii datoriilor către GMI. În luna iunie, însă, Zeta Petroleum a ­mo­dificat termenii acordului pentru a rămâne în posesia licenţei Jimbolia.

   Zăcămintele de gaze de la Bobocu au fost exploatate de Romgaz în perioada 1977-1995, după care perimetrul a fost abandonat prematur, din cauza viiturilor şi a apariţiei nisipului în sonde. Potrivit estimărilor Zeta Petroleum, perimetrul ar putea conţine resurse neexploatate de circa 765 milioane de metri cubi.