Sfârșit tragic pentru o bătrână de 86 de ani din satul Coca Antimirești (comuna Vintilă Vodă), care a sfârșit carbonizată în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce imobilul în care locuia a fost cuprins de flăcări și s-a făcut scrum. Nenorocirea s-a produs la miezul nopții, iar focul a fost observat de vecinii victimei care au sunat la 112.
Pentru că incendiul a fost observat târziu, la sosirea echipajelor de pompieri casa era cuprinsă în totalitate de flăcări, iar aceștia, după ce l-au stins, nu au făcut altceva decât să recupereze trupul carbonizat al victimei. Timp de mai mulți ani, femeia care și-a găsit sfârșitul în incendiu a avut grijă de o familie de bătrâni în casa cărora locuia acum. Anchetatorii cred că, în noaptea fatală, femeia a pus câteva lemne pe foc dar, din cauza coșului de fum deteriorat, casa a luat foc.