Butada „fotbalu-i oglinda unei societăţi” s-a adeverit săptămâna trecută.
Butada „fotbalu-i oglinda unei societăţi” s-a adeverit săptămâna trecută.
Patru echipe româneşti ajunse-n Europa, mai precis în grupele Cupelor Europene, şi-au compromis cu nonşalanţă şansele de promovare în etape superioare, dovedind faptul că suntem pe Bătrânul Continent, dar de multe ori doar geografic.
Sigur, optimiştii or să sară la beregata mea bine dezvoltată şi o să-mi declare ritos că mai este cale lungă până în decembrie, că ne aflăm la jumătatea drumului, etc. etc..
De fapt, aceasta-i sarcina obligatorie a românului, să găsim mereu scuze la eşecuri.
Dar sigure sunt rezultatele pe care statisticile le voi consemna sec: În săptămâna 17-23 octombrie 2011, patru echipe româneşti au jucat în Cupele Europene luând 10(zece) goluri, nemarcând absolut niciunul. Adică 0 (zero) goluri.
Vor fi unii care pot găsi argumentul că am făcut totuşi o afacere absolut formidabilă: am luat zece şi n-am dat nimic pe ele, o afacere colosală pentru că-i gratis. Glumesc, desigur, dar gustul este unul de chinină. Şi nici de zâmbet nu-mi mai arde, pentru că am buzele strânse pungă a dezamăgire.
Aşadar, săptămână de folosit prosopul ca la box, ca să-l arunci pentru a abandona lupta şi-apoi să ştergi cu el mizeria acestor rezultate. Iar dacă Oţelul, F.C.Vaslui sau chiar Rapid se înscriu într-o marjă de înţelegere a acestor eşecuri, pentru Steaua cea debusolată nu poate exista niciun fel de înţelegere. Roş albaştri au dat mâna cu cei de la Maccabi Haifa, care le-au dat apoi o mână de goluri, adică cinci bătute pe muchie, iar dacă mai punem la socoteală şi ratările, putem să ne ducem liniştiti cu gândul unui set la zero ca-n tenis, atunci când unul din jucători nu are niciun argument sau armă pentru a cotracara jocul perfect al adversarului, uitându-se pierdut la o tabelă de marcaj care se schimbă doar într-un singur sens.
Pentru roş albaştri, care n-au mai suferit de 14 ani o astfel de înfrângere, de la întâlnirea cu cei de la Paris Saint Germain, a venit momentul scadenţei.
Schimbările în valuri, atât de jucători, cât şi de antrenori, au făcut din Steaua un tren, să mi se scuze comparaţia în prag de meci cu Rapid, care din această toamnă s-a pus în mişcare şi schimbă gările (a se citi stadioanele ) chiar mai des decât reuşeşte patronul să înlocuiască staff-ul tehnic. Această politică fără noimă a boicotării grupului chiar de patronul megaloman care dă forţă de fapt în acest sport de echipă, a dus la un astfel de rezultat în faţa unei echipe, Maccabi Haifa, care are acelaşi lot de aproximativ patru ani, cu mici modificări.
Dar cum românul se pricepe la toate mai ales pe banii lui, să-l lăsăm pe jupânul din Pipera să-şi cheltuie banii cum îi place pentru a putea apoi sa-şi managerieze echipa prin declaraţii sforăitoare pe la televiziuni, şi-apoi să culeagă la ţărm de Mediterană ce-a semănat: adică cinci goluri în propria poartă.
Tata avea vorbe pe care le-am ţinut minte cu sfinţenie:”Fiule, experienţa costă bani şi lacrimi !”. Iar cea de-a doua era „Dacă nu caşti ochii, caşti punga!”. Poate mai învaţă şi alţii.
Ştefan ALECSIU este Redactor-şef adjunct la Radio România Actualităţi